Strigator la cer. Au trecut aproape cinci ani de la moartea lui Bogdan Gigina, iar procesul tot nu a inceput. Oprea tocmai a mai obtinut o amanare

6

Gabriel Oprea a obtinut, joi, o noua amanare in procesul in care este trimis in judecata pentru ucidere din culpa. In octombrie se implinesc cinci ani de la moartea politistului Bogdan Gigina.

Dosarul in care fostul ministru Oprea a fost acuzat de ucidere din culpa s-a plimbat, din 2015 si pana acum, intre parchete si instante. In noiembrie anul trecut, Tribunalul Bucuresti a decis ca procesul poate incepe, dar Gabriel Oprea a contestat decizia. Ieri, la primul termen in care se judeca aceasta contestatie, Oprea a cerut amanare, pentru a-si angaja un avocat, anunta Libertatea.

Astfel, Curtea de Apel Bucuresti i-a acordat un nou termen, pentru data de 9 iulie.

Bogdan Gigina, 28 de ani, era antemergatorul coloanei oficiale cu care Gabriel Oprea gonea in viteza spre casa. Cat timp a fost ministru de interne (ianuarie 2014 – noiembrie 2015), Gabriel Oprea a mers numai cu coloana oficiala. Inclusiv in deplasarile cu caracter privat, adica in vizite particulare, la sediile unor partide politice, la restaurante sau atunci cand se intorcea acasa, acuza procurorii DNA.

Coloana oficiala il insotea pe Oprea si in afara programului de lucru, dar si in zilele nelucratoare. In cadrul compartimentului special de la Politia Capitalei erau trei politisti desemnati sa fie permanent la dispozitia lui Gabriel Oprea. Regimul de care beneficia Oprea era rezervat, prin lege, exclusiv presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua camere ale Parlamentului si prim-ministrului.

Autoturismul cu care circula Gabriel Oprea era insotit in permanenta de o masina de politie, dar si de un motociclist rutier care deschidea drumul in trafic. Alte zeci de politisti, aflati in intersectiile de pe traseu, primeau indicatii pentru a dirija circulatia, asfel incat masina ministrului de interne sa aiba cale libera. „Venim cu presiune” si „Opreste contrasensu’ ca venim in scurt” erau ordinele primite de ei, conform stenogramelor publicate de presa.

Si Bogdan Gigina, motociclistul din fata coloanei, primea in casca indicatii din masina in care se afla Oprea: „Bogdane, mergi si fa bresa, mergi pe contrasens, fa bresa!”/„Bogdane, intre benzile 2-3, intre benzile 2 si 3!”/„Scoate, scoate banda 3! Contrasensu’! Contrasensu’, banda 3! Scoate-i!”/ „Mergi mult avansat, te rog, si sparge tot ce ai in fata!”.

In seara de 20 octombrie 2015, Oprea mergea acasa, la vila din cartierul Cotroceni. Era intuneric si ploua marunt, dar pentru ca ministrul de interne se grabea, Bogdan Gigina mergea cu 84 km/h.

„Viteza de deplasare era stabilita in mod implicit de catre ministrul de interne, prin comunicarea destinatiei si a momentului precis la care aceasta trebuia sa ajunga la destinatie”, precizeaza DNA.

In jurul orelor 19:00, dupa ce a trecut de intersectia dintre strazile Stirbei Voda si Calea Plevnei, in dreptul fostei cladirii „Casa Radio”, Gigina a cazut cu motocicleta intr-o groapa sapata in mijlocul carosabilului de angajatii unei firme de gaze.

„Copilul meu a murit in ploaie, pe un caldaram, din ordinul unui nenorocit”, a spus ulterior Carmen Gigina, mama politistului, scrie Aktual24.