Stiri

Povestea neromantata a profesorului care a pus Romania pe harta lumii roboticii!

Mircea Nistor, un profesor din Hunedoara, care a pus Romania pe harta lumii roboticii, dupa ce a castigat, la 100 de ani de la Marea Unire, medalia de aur la campionatul mondial din Mexic. Mircea Nistor este profesorul care a dus numele Romaniei pana peste ocean. A cucerit intreg mapamondul roboticii cu o inventie, iar roadele muncii sale au fost culese chiar in anul Centenarului, la campionatul mondial de robotica din Mexic. Drumul spre triumf nu a fost deloc usor: peste 160 de minti stralucite din intreaga lume s-au batut pentru premiul cel mare adjudecat de Romania.

„Robotul trebuia sa corecteze tot felul de obiecte cum sunt aceste cutii care jucau rolul de cuburi de combustibil pentru centralele termice, trebuiau sa le elibereze printr-o ferestruica la o inaltime. Alta sarcina de joc, sa transporte panouri solare de la un jucator uman intr-un loc in care trebuiau sa fie asamblate intr-un panou solar”, explica Mircea Nistor, profesor de fizica.

Alaturi i-au fost si cei opt elevi pe care i-a indrumat si le-a calauzit calea spre succes.

„M-a facut sa vreau sa ma implic in tot felul de proiecte legate de fizica in primul rand si apoi de stiintele tehnologice si in final iata ca am reusit sa ajungem la acest nivel, ceea ce e incredibil, si fara el cu siguranta nu as fi fost aici. E mai mult decat un simplu profesor pentru noi, noi il numim chiar mentorul nostru”, spune Razvan Vartan, elev.

Loading...

inca de la inceputul carierei, dascalul a incercat sa revolutioneze metoda de predare a fizicii. Desi conditiile nu erau dintre cele mai bune, nu s-a lasat descurajat si si-a atins, intr-un sfarsit, idealul in viata de profesor: a facut ca aceasta disciplina, dificila, pana la urma, sa fie, realmente, un mod de viata pentru elevii lui.

„Am vrut neaparat sa aduc fizica in realitate. E drept, conditiile erau foarte vitrege din punct de vedere atunci, componentele speciale lipseau aproape cu desavarsire, iar la sfirsitul anilor 80, era inainte de 1989, am inceput sa fac un club de informatica cu copiii de acolo”, spune profesorul Mircea Nistor.

Succesul nu a venit usor: a inceput sa lucreze cu elevii chiar si in timpul weekendului, iar laboratorul de robotica pe care l-a realizat a insemnat apogeul carierei sale de dascal.

„Ne invata practic chestii care ne folosesc pe viitor. Am putut sa invaat multe lucruri de aici, mi-am facut niste prieteni foarte, foarte buni si m-a ajutat sa am mai multa incredere in mine si sa invat sa lucrez in echipa cu ceilalti”, spune Cristina Harangus, eleva.

Dupa victoria din Mexic, Mircea a primit, pe rand, titlul de cetatean de onoare al orasului, apoi al judetului. Performanta l-a adus la Hunedoara si pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii. in luna octombrie, Hans Klemm a petrecut mai bine de doua ore in laboratorul de fizica al Colegiului de Informatica Traian Lalescu.

„Gasiti modalitati sa repetati aceasta performanta, gasiti modalitati sa demonstrati ca liceele din Romania au aceasta oportunitate. Ceea ce am descoperit in Romania e ca exista centre de excelenta ca acest Colegiu National din Hunedoara, deci cred ca provocarea va fi sa duca acest talent si peste hotare”, a spus Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucuresti.

Dintr-un fost oras monoindustrial, Hunedoara a devenit campiona lumii la robotica. E cea mai mare mandrie a profesorului Nistor, dar si cadoul sau facut Romaniei la 100 de ani.

„Este bineinteles o mare mandrie si ma bucur foarte mult ca am putut contribui si noi putin la prestigiul tarii”, a spus el.

Profesorul este si unul dintre fondatorii Colegiului de Informatica Traian Lalescu, la care preda si in prezent.

Sursa: Digi24

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP