Dragnea este la un pas sa iasa astazi din puscarie. Cum este posibil?

857

După o amânare de o săptămână, un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este așteptat să anunțe decizia în cazul recursului în casație formulat de Liviu Dragnea față de condamnarea la 3 ani și 6 luni din dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Completul format din judecătorii Marinela Cobzariu, Alina Ilie, Hermina Iancu, Marius Foitoș și Lavinia Lefterache a motivat amânarea prin faptul că are nevoie de timp pentru a lua o decizie.

Potrivit legii, instanța poate fie să admită calea extraordinară de atac și să îl achite pe Liviu Dragnea, ori să dispună rejudecarea în apel, fie să respingă recursul în casație și să mențină condamnarea dictată definitiv.

În așteptarea verdictului, pe facebook s-a anunțat o manifestație de susținere a lui Dragnea.

”Marți 21.01 ora 10 mergem să-l susținem pe Dragnea în fata la ÎCCJ!!! Cine vine sa scrie prezent!! Înalta Curte a amânat sentința pentru 21 ianuarie. Recursul în anulare este o cale extraordinară de atac introdusă de fostul lider al PSD, prin care acesta încearcă să obţină rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare! Dragnea a fost executat politic!”, se arată în postare.

Ce a spus Liviu Dragnea în fața instanței, în urmă cu o săptămână:

„La două lucruri vreau să mă refer. În primul rând, la un neadevăr – afirmația DNA că eu le-am cunoscut pe Adriana Botorogeanu și Anisa Stoica, că lucrau la DGASPC dar de fapt veneau la partid, un neadevăr ca multe altele folosite de acest parchet. Nu am inițiat și nu aș fi susținut acest recurs în casație dacă aș fi vinovat, dar am căutat încălcări ale deciziilor CCR. Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat și stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova. De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la aprecierea dvs. dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veți dispune eliberarea”.

Avocat lui Liviu Dragnea a precizat, în instanță, că solicită admiterea recursului în casație, pentru că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu e prevăzută de legea penală. El a invocat redefinirea abuzului în serviciu prin deciziile CCR.

„În opinia noastră, având în vedere descrierea faptei săvârșite de Floarea Alesu, la care a fost instigată de Liviu Dragnea, nu întrunește elementele faptei de abuz în serviciu. Floarea Alesu a fost condamnată pentru încălcarea a patru articole din Codul Muncii care nu prevăd o obligație a funcționarului public”, a arătat avocatul.

Și ceilalți inculpați citați de instanță, respectiv Floarea Alesu, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, au cerut admiterea recursului în casație, însușindu-și argumentele apărătorului lui Liviu Dragnea.

Procurorul DNA a cerut respingerea recursului în casație.

Context:
Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman.

Fostul lider social-democrat a contestat condamnarea prin introducerea a doi căi extraordinare de atac – contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.

Pe 10 decembrie 2019, magistraţii i-au respins contestaţia în anulare.