Economic

Banca Mondiala, avertisment sever pentru Romania! Ce risca tara noastra!

Romania risca sa-si piarda competitivitatea pe termen lung si sa condamne generatiile viitoare la saracie, daca nu investeste inteligent in sanatatea si educatia cetatenilor sai, a declarat Tatiana Proskuryakova, directorul de tara al Bancii Mondiale (BM) pentru Romania si Ungaria, citata intr-un comunicat al institutiei remis, vineri.

Romania s-a clasat pe locul 67 – in spatele vecinilor sai din UE – in noul Index al Capitalului Uman (HCI), lansat de Grupul Bancii Mondiale. Singapore, cu un scor HCI de 0,88 (pe o scara de la zero la 1), a fost in fruntea listei, in timp ce primele 20 de locuri au fost dominate de statele membre ale UE. Romania a ajuns pe locul 67, in urma unor tari cu venituri mult mai mici pe cap de locuitor, cum ar fi Ucraina (50), Albania (56) si Georgia (61).

Scorul Romaniei (de 0,6) inseamna ca nou-nascutii din Romania de astazi vor avea o productivitate de doar 60% cand vor creste fata de cat ar putea avea daca ar beneficia de servicii de educatie si sanatate de o calitate adecvata.

Loading...

Intre 2012 si 2017, valoarea HCI pentru Romania a scazut de la 0,63 la 0,60, ceea ce este ingrijorator, spun expertii BM.

Indexul HCI este alcatuit din cinci indicatori: probabilitatea de supravietuire pana la varsta de 5 ani; anii de scolarizare preconizati ai copilului; calitatea invatarii; procentul din cei care astazi au varsta de 15 ani ce vor supravietui pana la varsta de 60 de ani, precum si proportia copiilor care nu sufera de deficiente de crestere. Scorurile sunt calculate pentru 157 de tari participante, fapt ce permite realizarea unui clasament al potentialului capitalului lor uman.

Locul pe care Romania este clasata reflecta necesitatea urgenta a unor masuri care sa conduca la imbunatatirea rezultatelor in domeniul sanatatii si educatiei: un copil din Romania se poate astepta la 12,2 ani de invatamant prescolar, primar si secundar pana la varsta de 18 ani. Prin comparatie, un copil din Franta se poate astepta la 14 ani.

Si mai ingrijorator, cand anii de scolarizare sunt ajustati pentru calitatea invatarii, Banca Mondiala estimeaza ca un copil din Romania beneficiaza numai de 8,8 ani de scolarizare: un decalaj de invatare de 3,4 ani, cel mai mare decalaj din UE. In mod similar, procentul persoanelor in varsta de 15 ani care vor supravietui pana la varsta de 60 de ani este de numai 87%, fata de, spre exemplu, 91% in Croatia si 95% in Suedia, se mai arata in comunicat.

„Indexul Capitalului Uman evidentiaza faptul ca Romania trebuie sa investeasca in sanatatea si educatia cetatenilor sai daca doreste sa ramana competitiva pe termen lung. Banca Mondiala se angajeaza sa ajute autoritatile romane in eforturile lor de a investi mai mult si de a investi mai inteligent in capitalul uman, in sistemele de sanatate eficiente si in programe educationale de calitate”, a declarat Tatiana Proskuryakova.

Indexul Capitalului Uman (HCI) face parte din Proiectul privind Capitalul Uman, lansat de Banca Mondiala pentru a stimula si sprijini liderii nationali sa prioritizeze investitiile in capitalul uman. Obiectivul initiativei este de a accelera progresul catre o lume in care toti copiii ajung in scoala bine hraniti si pregatiti sa invete, unde se pot astepta sa primeasca un invatamant de calitate si pot intra pe piata muncii, fiind adulti sanatosi si productivi.

Banca Mondiala si-a deschis biroul in Romania in 1991. De atunci, Banca a acordat peste 13,6 miliarde de dolari in imprumuturi, garantii si subventii in toate sectoarele economiei romanesti. Portofoliul actual al Bancii include imprumuturi de investitii, activitati analitice si asistenta tehnica in sprijinul reformelor prioritare ale Romaniei. in 2016, Grupul Bancii Mondiale si Romania au sarbatorit 25 de ani de parteneriat continuu in sprijinirea reducerii saraciei si a cresterii favorabile a incluziunii.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP