Iubita baronului PSD Marian Oprisan, angajata la stat pe mii de euro, desi nu are studii de specialitate

1003

Larisa Nădrag (foto), iubita cu 13 ani mai tânără a președintelui CJ Vrancea, Marian Oprișan, s-a reorientat radical în carieră, după ce vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a ajuns Gabriel Grădinescu, fost șef de bancă în Focșani și apropiat de același Marian Oprișan, la intervențiile căruia a și fost numit la Autoritate, conform unor surse politice și din ASF. Absolventa de jurnalism Nădrag se ocupă, astăzi, de piața de capital din România, scriu jurnaliștii de la economica.net.

Larisa Maria Nădrag (41 de ani), iubita lui Marian Oprișan, așa cum a relatat presa locală din Vrancea, dar și presa centrală, este consilier al vicepreședintelui ASF, Gabriel Grădinescu, omul care conduce activitatea de supraveghere a pieței bursiere.

Înainte de a ajunge în această poziție, unde potrivit surselor economica.net încasează până la 20.000 de lei lunar, Nădrag era, conform Vrancea24.ro, doar o persoană studioasă din Focșani, absolventă de Jurnalism la Universitatea de Vest din Timișoara și câștigătoare de concursuri cu teme de securitate națională și cultura securității.

Loading...