Politic

Viorica Chereches, medicul care i-a donat fiului primar 1,5 milioane de euro! Este cel mai nou “transfer” al PNL

Viorica Chereches este mama lui Catalin Chereches, primarul in arest la domiciliu al orasului Baia Mare. Viorica Chereches este medic de boli infectioase si manager al spitalului local de specialitate care l-a imprumutat pe fiul sau, in 2008, cu 1,5 milioane de euro, ”dar manual, in numerar, ca intre rude de gradul I”, dupa cum a scris fiul intr-o declaratie de avere din 2010.

Cea mai proaspata achizitie a PNL pentru listele de candidati la alegerile parlamentare din acest an, Viorica Chereches, este o persoana care a avut politica aproape, in familie. Inca din 1990. Sotul sau, Dorel, a fost seful Directiei Judetene Maramures a Romsilva inca de pe vremea comunismului. si pana la moartea sa, in 2001.

In acelasi timp, Dorel Chereches a fost un lider marcant al PDSR Maramures (precursorul PSD) inca din 1990, aripa Ion Iliescu. A lucrat la Romsilva si, in acelasi timp, a fost si consilier local, si consilier judetean, a lucrat si la prefectura ca membru PSD. A fost si membru al Consiliului National al PSD, a condus departamentul de silvicultura al PSD si a fost seful Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor (apropiata de PSD) pana in momentul mortii sale. Despre Dorel Chereches presa a scris ca ar fi fost magnatul lemnului in zona, asa cum reiese, de pilda, dintr-un articol publicat cu ani in urma de Academia Catavencu, in care Chereches tatal era prezentat ca fiind gestionarul taierilor ilegale de lemn si al exporturilor de cherestea provenite din padurile din zona Borsa.

Citeste si:  Iohannis: Si paznicilor li se cere cazierul la angajare! Este inimaginabil ca tara sa fie pazita de cineva cu dosar penal

La disparitia sotului, fiul, Catalin, care pana atunci (in 2001) era doar angajat la Romsilva, sub autoritatea tatalui, a preluat preocuparile politice ale tatalui. Asa a ajuns Catalin Chereches la PSD, a fost consilier local din partea PSD, a fost vicepresedinte PSD Maramures iar, din 2008, a devenit deputat PSD. Pentru scurt timp insa, pentru ca intr-un singur mandat de parlamentar a facut turul a patru partide, iar in aparitiile sale publice a vorbit despre sorgintea sa. Despre modelul pe care il reprezinta mama sa, care l-a ajutat si l-a inspirat, care i-a fost alaturi si l-a indemnat sa studieze, sa intre in politica.

Chereches a facut obiectul sesizarii unui ong, Romania curata, catre ANI, din care reiesea ca nu se poate justifica provenienta unui imprumut pe care deputatul l-ar fi primit de la mama sa in 2008, de 1,5 milioane de euro. Viorica Chereches si-a facut atunci aparitia pe scena publica nationala, afirmand ca i-a dat fiului bani sa aiba de cheltuit in campania electorala a PSD. si a facut o precizare importanta – nu i-a imprumutat, ci i-a donat milionul si jumatate de euro unicului sau fiu, arata Digi24.

Citeste si:  Rezultate finale alegeri parlamentare 2016! PSD, la un pas de majoritatea absoluta!

Doamna Chereches este proprietar al unor terenuri si al unor proiecte imobiliare care au fost in atentia presei locale, ca si a procurorilor. Este si partener al unor firme cu sigla VDC, probabil dupa initialele prenumelui sau, al sotului si al fiului. in anul 2007, pe cand Catalin Chereches era consilier local PSD la Baia Mare, presa locala a scris despre aprobarea de catre Consiliul local a unui proiect imobiliar rezidential, ai carui beneficiari erau Viorica Chereches si SC VDC Holding SRL, unde Catalin Chereches avea 90% din actiuni.

Ansamblul rezidential urma sa fie ridicat pe locul unei foste fabrici de alcool. Locatarii din constructiile invecinate au atacat in instanta si au avut castig de cauza, astfel ca a fost retrasa autorizatia de construire. intre timp, Viorica Chereches a reusit sa vanda proiectul si o parte din terenul aferent catre firma spaniola Maexpa BM SRL, presa locala avansand pretul tranzactiei ca fiind cuprins intre 1,7 si  4,5 milioane euro. Proiectul continuat de Maexpa BM SRL s-a blocat, in urma desfiintarii PUZ-ului si a autorizatiei de construire.

Citeste si:  Alegeri parlamentare 2016. Klaus Iohannis poate avea premierul pe care si-l doreste!

Procurorii anticoruptie au deschis o ancheta in acest caz, suspectand ca proiectul imobiliar ar fi fost votat in Consiliul Local Baia Mare, in urma unor presiuni, dar nu s-a emis vreo acuzatie impotriva deputatului Catalin Chereches, dupa arata Romania curata.

Noul candidat PNL de Maramures este o persoana cunoscuta in Baia Mare. Nu doar pentru ca este mama primarului ales de doua ori, iar la ultimul scrutin direct din inchisoare, unde fusese retinut pentru luare de mita in flagrant. Este un medic cunoscut si, daca ar fi sa citim randurile de mai jos, chiar adulat. Un fragment publicat in octombrie anul trecut, de ziua doamnei Chereches, in ziarul Grai Nou, de la Baia Mare:

”Nu exista calificative suficiente, nici destule cuvinte de mulţumire. Ceea ce m-a impresionat la dumneavoastra de prima data a fost meticulozitatea, curiozitatea, seriozitatea şi responsabilitatea cu care trataţi pe fiecare bolnav. Fara urma de superficialitate, dimpotriva, cu calm, cu tact şi incurajare. Cu delicateţe chiar, nuanţat, incercand a explica orice faceaţi şi de ce anume o faceaţi. Tonica, plina de viaţa, comunicativa, calda şi foarte pasionata de profesie. Transcriu aici ginduri de gratitudine pentru profesionalismul dumneavoastra desavirşit, imbinat armonios cu o calitate incontestabila in acest domeniu”.

loading...
loading...
Spre TOP