Stiri Romania

Statistica ingrijoratoare pentru Romania: Exodul populatiei continua si nu da semne sa incetineasca!

Populatia activa a Romaniei era la finele lunii iunie de 9,21 milioane persoane, in scadere cu 206.000 persoane fata de perioada similara din 2017, din numarul total, 8,83 milioane persoane fiind ocupate, in scadere cu 135.000, potrivit datelor INS.

In acelasi timp, numarul somerilor a scazut la 380.000 de persoane, cu 143.000 mai putin decat in iunie 2017.

Potrivit definitiei Statisticii, in populatia ocupata sunt incluse toate persoanele de 15 ani si peste care au desfasurat o activitate economica producatoare de bunuri sau servicii de cel putin o ora in perioada analizata, in scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii, plata in natura sau alte beneficii.

Din totalul romanilor ocupati, 6,52 milioane erau salariati, inclusiv angajati din armata si persoanele care lucreaza in sectorul informal si la negru. In acelasi timp, 2,3 milioane de romani sunt incadrati ca patroni, lucratori pe cont propriu, lucratori familiali neremunerati si membrii ai societatilor agricole sau ai cooperativelor neagricole.

Loading...

Fata de perioada similara din 2017, numarul de salariati a crescut cu 144.000.

Rata de ocupare a populatiei in varsta de 15-64 de ani a fost in trimestrul doi al anului de 65,5%, in crestere fata de trimestrul anterior cu 2,4 puncte procentuale, cel mai mare procent apartinand categoriei 25-54 de ani (81,6%), iar cel mai mic tinerilor de 15-25 ani (25,6%), a anuntat INS.

Gradul de ocupare a fost mai mare la barbati (74,1% fata de 56,7% la femei) si la oras (65,9% fata de 65% in mediul rural). Incluzand in calcul doar categoria 20-64 ani, rata de ocupare a fost de 70,7%.

In aceste conditii, rata somajului (ponderea somerilor in populatia activa) in trimestrul II 2018 a fost de 4,1%, in scadere cu 0,6 puncte procentuale fata de cea inregistrata in trimestrul anterior.

Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale somajului a fost de 1,4 puncte procentuale (4,7% la barbati fata de 3,3% la femei), iar pe medii rezidentiale, de 0,3 puncte procentuale (4,3% in mediul rural, fata de 4,0% in mediul urban).

Pe grupe de varstǎ, rata somajului a atins nivelul cel mai ridicat (15,5%) in randul tinerilor (15-24 ani).

Potrivit datelor agregate ale Eurostat si Comisiei Europene, rata de ocupare a fortei de munca era anul trecut in ROmania de 63,9%. La nivel european, cea mai mica rata a ocuparii a fost consemnata in Grecia, de 53,5%, urmata de Italia, de 58%, si de Croatia, de 58,9%.

De asemenea, niveluri mai reduse decat in Romania au fost inregistrate in Spania, de 61,1%, si in Belgia, de 63,1%, iar imediat peste Romania a fost Franta, la 64,7%.

La polul opus, cele mai ridicate rate de ocupare a fortei de munca se inregistrau in Suedia, de 76,9%, urmata de Olanda – 75,8%, Germania – 75,2%, Danemarca – 74,2%, iar in Marea Britanie si Estonia a fost acelasi nivel, de 74,1%.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP