Stiri Romania

Spionul care o avea in vizor pe Laura Codruta Kovesi a fost condamnat definitiv!

Curtea de Apel Bucuresti a decis definitiv, joi, condamnarea lui Ron Weiner la doi ani si opt luni de inchisoare cu suspendare, in dosarul “Black Cube”, dupa ce a admis acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de israelian cu procurorii DIICOT, pentru ca a recunoscut toate faptele de care a fost acuzat, printre care si accesarea ilegala a adreselor de e-mail ale unor apropiati ai procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi.

Instanta a admis astfel apelurile declarate de DIICOT si de Ron Weiner, dupa ce, in 29 noiembrie 2016, Tribunalul Bucuresti respinsese acordul de recunoastere a vinovatiei si dispusese trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea urmaririi penale.

Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au desfiintat decizia Tribunalului si, in rejudecare, au admis acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de DIICOT si de Ron Weiner, dupa acesta a recunoscut toate faptele pentru care a fost pus sub acuzare, respectiv constituirea unui grup infractional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice, fals informatic si violarea secretului corespondentei, persoanele vatamate in cauza fiind Eduard Kovesi, fostul sot al procurorului-sef al DNA, Liliana Sabau si Fusea Sorin, scrie News.ro.

Citeste si:  Ana Maria Patru, descoperita de Udrea, slefuita de Dragnea! Ce ne arata nestemata politicienilor din statul mafiot!?

Ron Weiner a primit pentru fiecare dintre faptele de care este acuzat pedepse intre o luna si jumatate si un an. La pedeapsa cea mai grea, instanta a adaugat un sport de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un an si opt luni de inchisoare, stabilind pedeapsa rezultanta de doi ani si opt luni de inchisoare si dispunand suspendarea executarii acesteia sub supraveghere pe o durata de trei ani.

Instanta a mai dispus ca timp de trei ani Ron Weiner sa nu comunice cu victimele Eduard Kovesi, Liliana Sabau si Fusea Sorin sau cu membri de familie ai acestora si sa nu se apropie de acestia.

Citeste si:  Mafia din Sanatate, luata in vizor de DNA! Este prioritatea numarul unu!

in perioada suspendarii executarii pedepsei, Ron Weiner trebuie sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Bucuresti in zilele stabilite prin programul de supraveghere si sa frecventeze un program de reintegrare sociala.

Ron Weiner este obligat sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 60 zile lucratoare, la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Sector 4 Bucuresti, pentru activitati de intretinere, gospodarire si reconditionare mobilier sau la Fundatia pentru Promovarea Sanctiunilor Comunitare Bucuresti, unde se va ocupa de dezasamblarea si sortarea componentelor electronice si electrice.

Din pedeapsa lui Weiner va fi scazuta perioada in care a fost retinut si arestat preventiv, respectiv din 3 aprilie 2016 pana in 8 septembrie 2016.

in dosarul „Black Cube”, un alt judecator de la Tribunalul Bucuresti a acceptat, in 16 noiembrie 2016, acordul de recunoastere a vinovatiei pentru complicele lui Ron Weiner, israelianul David Geclowicz, si l-a condamnat la doi ani si opt luni de inchisoare cu suspendare.

Citeste si:  Noul ministru al Justitiei a copiat reteta "matusii Tamara"! Vezi cum a primit Florin Iordache 90.000 de euro de la rudele pensionare!

Procurorii DIICOT continua cercetarile in dosarul “Black Cube” fata de fostul ofiter SRI Daniel Dragomir si Yossi Barkshtein, angajat al firmei israeliene de investigatii.

Pe numele lui Barkshtein a fost emis din 8 august un mandat de arestare preventiva in lipsa, iar Daniel Dragomir a stat in arest preventive din 14 septembrie pana in 29 decembrie 2016, cand a fost plasat in arest la domiciliu in urma unei decizii definitive a instantei.

Potrivit procurorilor DIICOT, Daniel Dragomir ar fi luat legatura cu un reprezentant al companiei israeliene Black Cube, caruia i-a spus ca vrea denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea lui in judecata de catre DNA, cerand demararea operatiunii “Tornado”.

loading...
loading...
Spre TOP