Stiri

Situatia din Romania si violentele de pe 10 august vor fi dezbatute in Parlamentul European!

Europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu a declarat duminica, la Craiova, ca pe 27 septembrie Comisia pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European (PE) va discuta, la propunerea sa, despre ce s-a intamplat in Romania pe 10 august, discutii la care va participa si prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Loading...

„Peste doua saptamani, pe 27 septembrie, va fi o dezbatere in Comisia pentru libertati civile, justitie si afaceri interne, propusa de mine, despre situatia din Romania. Aceasta propunere am facut-o la doua sau trei zile dupa 10 august. Tot atunci se discuta si o propunere a unei deputate din Franta, de la ALDE, care am vazut ca a aparut prin presa (n.red. – propunerea eurodeputatei Nathalie Griesbeck, din Franta, privind dezbaterea pe tema protocoalelor incheiate intre serviciile de informatii si organele judiciare din Romania) . Era inevitabila o discutie despre 10 august. Nu poti sa lasi lucrurile in continuare asa: sa vezi cum oamenii sunt loviti cu picioarele, cum stau pe jos sau cum sunt loviti cu bastoanele in cap cand au avut mainile ridicate. Dupa parerea mea, este inadmisibil ce s-a intamplat. Si repet ceea ce am spus saptamana trecuta: trebuie facuta o analiza psihologica la trupele de jandarmi si cei care sunt capabili de asa ceva sa plece”, a spus Marinescu intr-o conferinta de presa.

Eurodeputatul a amintit ca o dezbatere in plenul PE privind evenimentele din 10 august va avea loc pe 3 octombrie, la Strasbourg, dezbatere la care este invitata si prim-ministrul Viorica Dancila.

„Guvernul este de vina ca Romania este discutata in PE. Acest Guvern trebuie sa plece, pentru ca nu vreau sa o luam pe urmele Ungariei si a Poloniei. Saptamana trecuta am votat demararea procedurii activarii articolului 7 pentru Ungaria. Nu vreau sa o luam pe urmele Ungariei si Poloniei. Guvernul e de vina si trebuie sa ia masurile necesare sa se stinga aceasta posibilitate. Asa ca sa lucreze la legile justitiei asa cum trebuie si sa inceteze toate aceste lucruri care sunt impotriva statului de drept, inclusiv atacarea celor care au demonstrat pasnic in Piata Victoriei”, a mai afirmat Marian Jean Marinescu.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP