Sport

Simona Halep, eliminata in primul tur de Kaia Kanepi, locul 44 WTA! Este primul lider mondial al tenisului feminin eliminat in primul tur al US Open!

Simona Halep, locul I WTA, a fost eliminata in primul tur al US Open, dupa ce a fost invinsa, luni, cu scorul de 6-2, 6-4, de Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA. Anul trecut, Halep a pierdut tot in primul tur, cu 4-6, 6-4, 3-6, in fata Mariei Shrapova.

Halep, care a fost nervoasa si si-a pierdut de multe ori serviciul, s-a inclinat dupa o ora si 15 minute, in fata unei adversare cu o evolutie agresiva, care a comis putine greseli. Primul set, controlat clar de sportiva baltica, a durat doar 29 de minute. Halep a avut o revenire in setul 2, dupa ce a fost condusa cu 0-3, apropiindu-se la 2-4 si egaland apoi, 4-4, dar nu a gasit resurse pentru a salva situatia.

Loading...

Halep (26 ani), care anul trecut a pierdut in primul tur la US Open, se impusese in singurul sau meci cu Kanepi (33 ani, 44 WTA), in 2014, la Doha, cu 6-4, 3-6, 7-6 (5), in turul al doilea. Kanepi a ajuns pana in sferturi la editia din 2017.

Cea mai buna performanta reusita de Halep la US Open a fost semifinala din 2015. Dupa eliminarea in primul tur in aceasta editie, Halep a intrat in posesia unui cec de 54.000 de dolari.

Halep s-a retras din turneul WTA de la New Haven (Connecticut), care a avut loc saptamana trecuta. Motivul retragerii sale a fost o accidentare la tendonul lui Ahile de la piciorul drept. Romanca a avut in aceasta vara cateva saptamani intense in America de Nord, castigand titlul la Montreal si jucand finala la Cincinnati.

Tot in primul tur la US Open, romanca Irina Begu (59 WTA) a trecut luni de americana Jennifer Brady (66 WTA) in doua seturi, 6-3, 6-3. Begu a obtinut 93.000 de dolari pentru calificarea in turul 2. Ea va juca in runda urmatoare cu chinezoaica Qiang Wang (52 WTA), ce a eliminat-o pe slovaca Magdalena Rybarikova (29 WTA) cu un clar 6-2, 6-2.

Simona Halep este primul lider mondial al tenisului feminin eliminat in primul tur al turneului de Mare slem de la US Open, informeaza BBC.

Simona Halep, care a castigat in iunie, la Roland Garros, primul sau turneu de Mare slem, este sigura ca va ramane in fruntea ierarhiei WTA dupa US Open.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP