Stiri Romania

Sefa Comisiei Europene in Romania dezvaluie cand ar putea tara noastra sa treaca la euro!

Romania nu a finalizat reformele structurale la care s-a angajat, considerate extrem de importante, si nu poate vorbi de aderarea la zona euro inaintea finalizarii acestora, a declarat duminica, la Alba Iulia, sefa Reprezentantei Comisiei Europene, Angela Filote.

Intrebata cand vom adera la moneda euro, sefa Reprezentantei Comisiei Europene, Angela Filote, a raspuns ca nu exista in tratatul de aderare o data limita, iar Romania va face acest pas cand va fi pregatita.

“Nu am stabilit o data limita pentru ca este foarte important atat pentru Romania cat si pentru restul zonei euro ca aderarea la aceasta zona sa se faca atunci cand statul este pregatit, cand mediul de afaceri este pregatit pentru o asemenea aderare, pentru ca nu vorbim numai de criterii nominale, ci de mai mult criterii reale. Si cand spunem reale, de nivelul de trai, de exemplu.

In cei 10 ani de la aderarea la UE nivelul de trai a crescut destul de mult, Romania a recuperat intr-o mare masura, dar nu complet, decalajele fata de media europeana. De exemplu, acum este la 60% din PIB-ul pe locuitori medie europeana, acum 10 ani era la 38% si nici aici nu avem neaparat un indicator: la cat trebuie sa fie acest indicator, la ce cifra trebuie sa se pozitioneze ca sa se considere ca aderarea este sigura, dar daca ne uitam la aderarile care s-au facut in ultimul timp la zona euro era undeva 67 – 70 – 75% din media europeana. Si acesta este doar unul din criteriile la care ne uitam”, a spus Angela Filote.

Citeste si:  Roman executat in stil mafiot, in Londra!

De asemenea, sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania a adaugat ca nu s-au finalizat reformele structurale.

“Ceea ce este important din punctul nostru de vedere, al Comisiei Europene, inainte de a stabili data tinta, este foarte important de stabilit toti pasii care trebuie sa se intample pana cand Romania poate sa adere. Ei sunt cunoscuti si printre primii pasi sunt niste reforme structurale extrem de importante, la care Romania s-a angajat, dar pe care nu le-a finalizat si nu putem vorbi de aderare inaintea finalizarii acestor reforme structurale. In acelasi timp, intreaga zona euro e intr-un mare proces de reforma”, a mai spus Filote.

Citeste si:  Decizie istorica! Tarifele de roaming in UE au fost eliminate! Vorbesti in UE la acelasi pret ca in Romania

Prezent la aceeasi conferinta, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a spus ca Romania indeplineste criteriile, dar mai sunt reforme de facut.

“Romania isi doreste in continuare sa adere la zona euro, dar Romania ar trebui sa adere la zona euro cand intr-adevar este pregatita ca si tara si cand populatia mai ales este bine pregatita in acest sens. Referitor la criterii, punctul nostru de vedere este ca le indeplinim. E adevarat, mai sunt reforme de facut. Mai trebuie facute reforme si in statele care sunt in zona euro, Grecia si la alte state care au dificultati. Romania are o stabilitate financiara si o stabilitate monetara, asigurata cu greu”, a spus Negrescu.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a adaugat ca si-a propus sa inceapa un dialog cu cetatenii in acest sens, in care sa fie implicati si Ministerul Finantelor si Banca Nationala a Romaniei, iar apoi sa se stabileasca o data si pasii care trebuie urmati pentru aderare.

Citeste si:  Atentie! Apa imbuteliata din magazine este plina de bacterii! Vezi care este cea mai curata apa!

“Ce nu-mi doresc eu personal este ca cetateanul, dupa ce intram in zona euro, sa mearga la magazin si sa considere ca au crescut preturile si ca intrarea in zona euro i-a adus o scumpire a conditiilor de viata. Acest lucru nu ne dorim, cu siguranta. Deci pentru a combate acest posibil efect secundar, noi trebuie sa informam foarte bine populatia, sa calculam foarte bine schimbarile de la lei la euro si trebuie sa ne asiguram ca nu exista niciun efect negativ asupra pietei bancare si sigurantei noastre monetare”, a conchis Victor Negrescu.

Sefa Reprezentantei Comisiei Europene, Angela Filote, si ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, au participat, duminica, la conferinta “Dialog cu cetatii” din cadrul Festivalului “Dilema Veche”, de la Alba Iulia.

Sursa: ziare.com

loading...
loading...
Spre TOP