Politic

Radu Campeanu, primul lider al PNL dupa Revolutie, a murit! Vezi mesajul presedintelui Klaus Iohannis

Fostul candidat la presedintia Romaniei si primul presedinte al PNL dupa 1989, Radu Campeanu s-a stins la 94 de ani. Anuntul a aparut pe pagina de Facebook a PNL:

Anuntam cu mahnire ca seniorul liberal, Radu Campeanu, a incetat astazi din viata. Ramane in inimile noastre ca primul presedinte al partidului dupa 1989, cel care a reinfiintat PNL dupa cumplita perioada comunista si anii petrecuti in inchisoare ca detinut politic. Suntem cu totii alaturi de familia indoliata.

Mesajul presedintelui Iohannis

Odata cu disparitia lui Radu Campeanu, pleaca unul dintre seniorii autentici ai politicii romanesti, a scris miercuri seara, pe Facebook si presedintele Klaus Iohannis.

“Reconstructia Partidului National Liberal si renasterea unei vieti democratice in Romania sunt legate de numele lui Radu Campeanu. A vorbit in Exil despre o Romanie libera si despre valori europene, iar dupa 1990 a luptat pentru acestea in tara. Odata cu disparitia sa, pleaca unul dintre seniorii autentici ai politicii romanesti. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!”, a scris Iohannis.

Cine a fost Radu Campeanu

Liberalul Radu Anton Campeanu s-a nascut la 28 februarie 1922, in Bucuresti. Provenea dintr-o familie de vechi proprietari in judetul Dambovita. Tatal, Dumitru Campeanu, a fost prefect liberal de Dambovita.

Citeste si:  CSAT a avizat favorabil bugetele pe siguranta nationala! Ce spune Iohannis despre proiectul de buget!

A absolvit Facultatea de Drept (specializat in drept constitutional) si Stiinte Economice din Bucuresti (1945). Radu Campeanu a fost presedintele Tineretului Universitar National Liberal si conducatorul comitetului studentesc de organizare a ultimei mari manifestari anticomuniste de la 8 noiembrie 1945 – initiata si condusa de studenti. In perioada 1947-1956 a fost detinut politic.

Dupa eliberarea din detentie a lucrat in constructii la Intreprinderea Drumuri si Poduri – Bucuresti. Prin demersurile familiei sale din Franta si Elvetia, s-a exilat la Paris, unde a obtinut azil politic, la 30 iulie 1973. Acolo a lucrat la doua mari societati de constructii.

A fost fondator si presedinte, la Paris, al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (1978), vicepresedinte al Asociatiei Internationale “Solidaritatea europeana” – formata din reprezentanti ai exilatilor politici din tarile comuniste din Europa. Este unul dintre fondatorii Consiliului National Roman (1978, Paris). A editat la Paris (1983-1990), una dintre cele mai importante publicatii ale exilului romanesc: “Buletinul International pentru Romanii din Exil” – BIRE. A fost fondator si animator al “Clubului de gandire liberala” – Paris (1986-1990).

Citeste si:  Klaus Iohannis, despre definitia familiei: Este gresit sa mergem pe calea fanatismului religios!

A fost editorialist, timp de doi ani, la Radio Univers, Paris, in cadrul emisiunilor despre Romania; colaborator la posturile de radio “Europa Libera” si “BBC”.

Intors in tara, la 5 ianuarie 1990, a reinfiintat Partidul National Liberal (PNL), a doua zi, si a fost ales secretar general al acestei formatiuni politice.

In perioada 31 martie 1990 – 28 februarie 1993 a fost presedinte al PNL, iar intre 9 februarie – 11 mai 1990, vicepresedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN).

A candidat la presedintia Romaniei, din partea PNL, la alegerile din 20 mai 1990, obtinand 10,64% din voturile valabil exprimate. La scrutinul parlamentar din 20 mai 1990 a fost ales senator de Bucuresti (pana la 14 octombrie 1992), iar intre 9 iunie 1990 si 14 octombrie 1992 a fost vicepresedinte al Senatului.

In 1993, dupa Conferinta Nationala extraordinara de la Brasov care a decis fuzionarea PNL cu Noul Partid Liberal, sub numele primului, Radu Campeanu pierde presedintia partidului, fiind ales vicepresedinte al acestei formatiuni politice. In acelasi an, impreuna cu un grup de adepti, se retrage si formeaza un nou partid PNL, iar in cadrul unui Congres extraordinar (5 febr. 1994) este ales din nou presedinte al acestuia. Urmeaza un lung proces pentru pastrarea mostenirii si a titulaturii PNL. Decizia Tribunalului Municipiului Bucuresti da castig de cauza formatiunii PNL-Quintus si, din acel moment, formatiunea sa se va numi PNL-Campeanu.

Citeste si:  Emmanuel Macron blocheaza joi DN1! Echipe SRI vor patrula prin Bucuresti! Care este programul presedintelui francez!

La 3 noiembrie 1996, a candidat din nou la presedintia Romaniei, din partea Aliantei National Liberal Ecologista (formata din PNL-Campeanu si Partidul Alternativa Verde-Ecologistii), obtinand 0,5% din voturile valabil exprimate.

In urma Congresului Extraordinar al PNL din 27-28 septembrie 2003, PNL-Campeanu a fost absorbit de Partidul National Liberal, fiind radiat din registrul partidelor politice.

A fost senator de Bucuresti, din partea Aliantei PNL-PD, ales la 28 noiembrie 2004, pana la 12 decembrie 2008.

Radu Campeanu a fost distins cu Ordinul National ‘Serviciu Credincios’, in grad de Cavaler, conferit de Presedintia Romaniei (5 decembrie 2002).

In 2008, Radu Campeanu a anuntat ca a decis sa renunte la Parlament si sa-si scrie memoriile.

In septembrie 2009 s-a numarat printre semnatarii ‘apelului la demnitate pentru protejarea memoriei istorice”, adresat autoritatilor statului si initiat de Asociatia Civic Media.

loading...
loading...
Spre TOP