Stiri Romania

Printul Charles a inceput turul vizitelor prin Romania! S-a intalnit cu premierul si cu reprezentantii Patriarhiei!

charles_opt

Prim-ministrul Sorin Grindeanu si Printul Charles de Wales au discutat, joi, in cadrul intrevederii avute la Palatul Victoria, despre excelentele relatii bilaterale dintre Romania si Marea Britanie, in special din punct de vedere militar si politic, despre o necesara armonizare a pozitiilor si intereselor celor doua tari in domeniul politicii externe, dar si despre situatia comunitatilor de romani din Regatul Unit.

Premierul a reiterat mesajul de condoleante si deplina solidaritate a Guvernului roman cu poporul si autoritatile britanice, dupa atentatul comis la Londra, pe 22 martie.

„Alteta sa Regala a transmis, de asemenea, gandurile sale bune si si-a exprimat speranta ca romanca ranita in atac se va recupera cat mai rapid”, precizeaza sursa citata.

Conform Executivului, o alta tema importanta de discutii a fost „situatia comunitatii de romani din Marea Britanie, in majoritate integrata excelent in societate”.

„ASR Printul de Wales si-a exprimat speranta ca cele doua tari vor gasi noi modalitati de cooperare in domeniul combaterii traficului de persoane, in acest moment existand deja noua echipe comune de investigatori in domeniu”, se arata in comunicat.

Totodata, prim-ministrul i-a multumit Altetei Sale Regale pentru contributia sa la promovarea patrimoniului cultural si a bogatiilor naturale ale Romaniei.

‘Este extrem de pretioasa pentru noi activitatea Fundatiei pe care, cu multa generozitate, o patronati, in domeniul protejarii valorilor autentice si al restaurarii unor adevarate bijuterii arhitectonice. Va multumesc pentru ca, prin eforturile Altetei Voastre, nu doar turistii straini, dar chiar si noi, romanii, am redescoperit zone si valori autohtone pe care poate altfel le-am fi dat uitarii. Centrul Mestesugaresc de la Viscri, inaugurat chiar de Alteta Voastra, in 2016, este un exemplu despre cum trebuie pastrate si promovate traditiile unui popor”, a declarat premierul Grindeanu, citat in comunicat.

Printul Charles a reamintit ca vizitele sale anuale in Romania sunt „o traditie” si si-a exprimat dorinta de a cunoaste noi „zone minunate” ale tarii noastre.

Citeste si:  Klaus Iohannis a prezidat sedinta de guvern! Le-a spus ministrilor povestea cu elefantul!

„Vizitele mele anuale in tara dumneavoastra sunt deja o traditie a ultimilor 20 de ani. imi doresc sa explorez si sa cunosc si alte zone minunate ale Romaniei, cum ar fi Delta Dunarii sau Maramuresul’, a afirmat Printul Charles, potrivit comunicatului.

Alteta Sa Regala Charles, Print de Wales, se afla intr-o vizita oficiala de trei zile in tara noastra, aceasta fiind a doua vizita oficiala , in Romania, a Printului Charles, din ultimii 20 de ani.

Intalniri la Patriarhie

Printul Charles a ajuns joi la Patriarhia Romana unde a fost intampinat de mitropolitul Nifon, arhiepiscop al Targovistei.

Vizita la Palatul Patriarhal are loc dupa ce in cursul diminetii Alteta Sa Regala a vizitat Muzeul Satului Dimitrie Gusti si a avut o intalnire cu premierul Sorin Grindeanu. Tot joi, Printul Charles va fi primit de Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu la Palatul Elisabeta si va participa la o receptie oferita de Ambasada Regatului Unit.

Printul de Wales a vizitat Delta Vacaresti unde a plantat un plop alb si a primit un buchet de papadii de la o fetita

Printul de Wales a vizitat, joi, Parcul Natural Vacaresti, unde s-a intalnit cu voluntari si studenti implicati in activitatile Asociatiei Parcul National Vacaresti, dar si cu un grup de copii, care discutau cu un herpetolog despre broastele si serpii care pot fi intalniti in delta dintre blocuri.

Alteta Sa Regala a fost intampinat de catre Adriana Mitsue Ivama Brummell, sotia ambasadorului britanic Paul Brummell, si de Dan Barbulescu, manager executiv al Asociatiei Parcul National Vacaresti.

Impreuna au vizitat Observatorul parcului, situat la etajul 17 al cladirii Asmita Tower, pe care Dan Barbulescu l-a prezentat ca fiind un loc unde copiii si iubitorii de natura pot discuta despre Parcul Vacaresti. De asemenea, Printului de Wales i-au fost prezentati fotograful Helmut Igant, persoana care a avut ideea protejarii „deltei dintre blocuri”, dar si alti membri fondatori ai asociatiei, care din 2012 au initiat demersurile amenajarii parcului natural.

Citeste si:  Decizie fara precedent! CCR considera ca exista conflict juridic intre DNA si Guvern!

Dan Barbulescu l-a invitat pe Alteta Sa Regala pe terasa Observatorului, pentru a admira de sus Delta Vacaresti, si i-a vorbit despre istoria zonei, despre „proiectul megalomanic” al lui Nicolae Ceausescu, care dorea sa lanseze un proiect hidrologic in acest loc. De asemenea, i-a atras atentia ca parcul este inconjurat de un baraj, fiind astfel delimitat de peisajul urban si usor accesibil pasarilor, dar permitand si un punct de observatie.

Printul de Wales a privit cu interes o expozitie care prezenta in paralel imagini din Delta Dunarii si Delta Vacaresti, surprinzand similitudinile dintre cele doua locuri, cu fotografii realizate de Helmut Ignat. Totodata, a urmarit imaginile expuse pe un panou tematic, despre amenintarile cu care se confrunta „Mica insula a Bucurestiului”: defrisarile masive, debarasarea de gunoaie si moloz, incendiile.

Ulterior, Printul de Wales a explorat intinderea de mlastini si ecosistemul Parcului Vacaresti, unde s-a intalnit cu un grup de copii, carora un herpetolog le prezenta un sarpe de casa inofensiv, „care mananca broaste, nu mananca copii”.

Acesta i-a explicat Printului Charles ca „incearca sa pregateasca noua generatii de herpetologi romani”, exprimandu-si speranta ca vor fi adevarati ambasadori ai naturii. Totodata, i-a explicat Printului de Wales ca sarpele pe care il studiau copii este inrudit cu cel intalnit in Mare Britanie.

Herpetologul le-a prezentat copiilor si o broasca, subliniind — in rasetele acestora — ca animalul respectiv nu da raie. I-a explicat totodata Altetei Sale Regale ca in Romania unii oameni au prejudecata ca broastele ar da anumite boli.

Printul de Wales s-a intalnit si cu un grup de studenti de la Facultatea de Biologie, a dat mana cu fiecare dintre ei si a zambit in mod apreciativ cand a vazut ca una dintre studente era imbracata cu o ie romaneasca.

Citeste si:  Premierul Sorin Grindeanu a cerut demiterea sefului CNAIR! Autostrazile sunt blocate

Alteta Sa Regala a inaugurat observatorul pentru pasari, prima facilitate disponibila pentru vizitatorii parcului, si s-a intalnit, de asemenea, cu cativa membri ai Asociatiei Cercetasilor Traditionali din Romania, voluntari implicati in activitatile asociatiei. De asemenea, a facut cunostinta si cu Gigu, un barbat care traieste de 20 de ani intr-o baraca din Delta Vacaresti, alaturi de familia sa, si care a fost angajat de catre Asociatie ca „ranger”. El nu va putea ramane pe terenul respectiv dupa ce vor fi implementate masurile de amenajare a parcului natural, insa membrii asociatiei sunt preocupati de integrarea sa sociala.

Pentru a marca vizita, Alteta Sa Regala a plantat un plop alb. Dupa ce a terminat, printul Charles i-a urat copacului „mult noroc”, iar Dan Barbulescu i-a spus ca este vorba despre un copac care ajunge la inaltimi apreciabile si l-a invitat sa vina si anul viitor, pentru a constata evolutia acestuia.

Parcul Natural Vacaresti a primit statut de parc natural anul trecut, iar planurile pentru conservarea ecosistemului local au fost dezvoltate dupa modelul centrului London Wetlands.

Asociatia Parcul National Vacaresti a dezvoltat proiectul pentru o mlastina urbana urmand exemplul britanic si lucrand cu organizatii de mediu cunoscute, precum Wetland Link International, Wildfowl si Wetland Trust, filiala WWF Romania, cat si cea din Marea Britanie.

Peste 90 de specii de pasari pot fi observate la Vacaresti, in special cele de apa: batlani, egrete, cormorani si gaste salbatice. in afara de acestea, mlastinile sunt si casa unor mamifere mici precum: vulpi, nevastuici si vidre (protejate la nivel european). Ecosistemul este divers si include reptile, amfibieni si nevertebrate precum: tritoni, salamandre, testoase de apa, soparle gri, serpi de iarba.

Sursa: Agerpres

loading...
loading...
Spre TOP