Stiri Romania

Primul avion nou al TAROM a aterizat pe Otopeni! Cat a costat aeronava!

Miercuri dupa-amiaza a aterizat pe Aeroportul „Henri Coanda” primul avion nou din ultimii 10 ani din flota TAROM, care va purta culorile companiei nationale de aviatie.

Este vorba de o aeronava Boeing 737 Next Generation, care a fost escortata la aterizare de avioane de lupta F-16 ale aviatiei militare. In scurt timp TAROM va primi inca un aparat similar. La ceremonie participa Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Hans Klemm si Razvan Cuc.

Loading...

Primul din cele doua Boeing 737-800 Next Generation a iesit luna trecuta de pe linia de asamblare a uzinei Boeing din Renton, Statele Unite. El a fost vopsit in culorile TAROM in Marea Britanie, in drumul spre casa.

In configuratia normala folosita de TAROM, acest model de ar fi trebuit sa aiba 162 de locuri, insa avionul proaspat sosit este amenajat in varianta cu 189 de locuri. Adica cea folosita de operatorii low-cost. Aeronava a costat aproape 100 de milioane de dolari si va fi achitata in leasing in urmatorii zece ani.

Se pare ca aparatul va deservi cursele de Amsterdam, Madrid, Tel-Aviv, Valencia si Alicante. Acest avion si „fratele” lui care urmeaza sa soseasca vor inlocui cele doua avioane Airbus 310 care au fost retrase de Tarom anul trecut, moment in care compania a suspendat mai multe zboruri.

Cele doua avioane noi NU sunt insa proprietatea TAROM. Ele sunt inchiriate in sistem leasing de la Air Lease Coprporation. Si asta pentru ca au fost singurele avioane disponibile pe piata. Ele erau destinate initial unei companii low-cost din Turcia numita Pegasus, care insa le-a revandut companiei de leasing chiar inainte de livrare, cand avioanele erau inca in uzina Boeing.

Flota companiei numara in prezent 21 de aeronave, dintre care doar 19 opereaza in acelasi timp, din cauza operatiunilor de mentenanta. Aeronavele Boeing vor inlocui cele doua aparate Airbus A310 care au fost retrase anul trecut, Tarom fiind nevoit sa renunte la anumite rute pe care nu mai avea cu ce sa le opereze. In lunile septembrie si octombrie ale anului trecut, Tarom a retras cele doua avioane Airbus A310, cumparate in 1992 de Guvernul condus atunci de Petre Roman.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP