Politic

Primarii corupti de la malul marii fac partie la DNA! Primarul din Navodari trimis in judecata de procurorii anticoruptie!

 

Nicusor Constantinescu, fostul presedinte al CJ Constanta, condamnat la 15 ani de inchisoare. Radu Mazare, fostul primar, condamnat la 4 ani de inchisoare, cu suspendare. Cel mai recent care apare pe lista este fostul primar din Navodari, care tocmai a fost trimis in judecata pentru fapte de coruptie. Si ne mai miram ca litoral romanesc arata cum arata, ori ca bulgarii au depasit anul acesta 10 milioane de turisti.

Fostul primar al orasului Navodari, Nicolae Matei, a fost trimis in judecata de procurorii DNA Constanta. Actiunea a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, sectia penala, primind numarul unic de dosar 6401/118/2017. Alaturi de Nicolae Matei, au mai fost deferiti justitiei Neculai Dima, director general la SC Legmas SA, si stefan Ciocanel, fost consilier juridic in cadrul aceleiasi societati. Parti civile in dosarul penal sunt Ministerul Finantelor Publice si SC Sind România SRL, in vreme ce Consiliul Local Navodari este doar parte vatamata, neintelegând pâna acum sa revendice un prejudiciu. Reamintim ca, anterior trimiterii dosarului la instanta, DNA Constanta a solicitat Consiliului Local Navodari sa se constituie parte civila in dosar, insa consilierii PSD si ALDE au facut scut in jurul inculpatului Nicolae Matei, adoptând o hotarâre prin vot secret cu privire la angajarea unei expertize tehnice extrajudiciare care sa stabileasca daca localitatea a suferit sau nu un prejudiciu.

Citeste si:  Regele vinului, George Ivanescu, retinut de DNA intr-un dosar de evaziune fiscala de 600 de milioane de lei!

Faptele de coruptie pentru care vor fi judecati Nicolae Matei, Neculai Dima si stefan Ciocanel dateaza din anul 2008. in anul mentionat, fostul primar a aprobat o cerere a societatii Legmas SA, in care detinea calitatea de actionar majoritar prin intermediul societatii Top Vision SRL, in care detinea calitatea de asociat unic. in acest fel, Nicolae Matei a certificat faptul ca societatea Legmas SA ar fi in indreptatita sa i se ateste dreptul de proprietate in baza Hotarârii de Guvern 834/1991 asupra unui teren de 6,2 hectare situat in zona Taberei de Copii Navodari. Acest teren nu facea parte din patrimoniul Legmas SA si nici nu era necesar desfasurarii activitatii acesteia, motiv pentru care nu erau indeplinite conditiile stabilite de HG 834/1991. Dimpotriva, suprafata in cauza se afla in parte in folosinta societatii Sind România SRL (Tabara de Copii Navodari) si era ocupata cu 13 cladiri.

Citeste si:  Comisia Europeana trage un semnal de alarma in raportul MCV pe justitie!

in realitate, Legams SA putea revendica atestarea dreptului de proprietate pentru un teren de 6,2 hectare care se gasea in zona agricola a localitatii, la vest de Canalul Poarta Alba – Midia Navodari, in vecinatatea halelor de productie. in baza adeverintei mincinoase semnate de primarul Matei, societatea sa a obtinut Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria 07 nr. 314/08.12.2008, emis de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Ulterior, Legmas SA a dezmembrat terenul primit in mod fraudulos, vânzând o serie de loturi la preturi subevaluate. Mai multe loturi de teren au ajuns la Top Vision SRL si la persoanele fizice Nicole Matei si Neculai Dima. Asa cum sustin procurorii DNA, un teren provenit din acest tun imobiliar a fost dat ca mita fostei judecatoare Corina-Eugenia Jianu.

Citeste si:  Primul oras din Romania in care locuitorii decid cum si pe ce se cheltuie banii!

Tranzactiile fara scop comercial au atras atentia Politiei Economice, sub aspectul evaziunii fiscale. in acest mod, s-a constituit un dosar penal, in anul 2012, in supravegherea Parchetului Curtii de Apel Constanta. Pe 1 octombrie 2012, procurorul de caz, Adina Florea, a emis o ordonanta de incepere a urmaririi penale impotriva lui Nicolae Matei si a altor persoane. in 2014, datorita prejudiciului de peste un milion de euro, care depasea competenta de solutionare a Parchetului Curtii de Apel Constanta, dosarul a fost declinat la DNA – Structura Teritoriala Constanta.

Dupa efectuarea cercetarilor de rigoare si a expertizelor judiciare, procurorii anticoruptie au stabilit ca prejudiciul cauzat Orasului Navodari este de 3,5 milioane de euro. Dosarul penal inregistrat ieri pe rolul sectiei penale a Tribunalului Constanta se afla in faza de regularizare, nefiind stabilit deocamdata un prim termen de infatisare a partilor.

Sursa: ordinea.ro

loading...
loading...
Spre TOP