Stiri Romania

Povestea romanului care a pus umarul la salvarea omenirii! A aratat lumii dezastrul de la Cernobil!

 

Igor Costin, romanul nascut in Basarabia, a fost unul dintre cei cinci fotografi care au primit autorizatia de a trage cadre imediat dupa producerea accidentului nuclear de la Cernobil. A ramas acolo vreme de sapte luni. Pozele sale au salvat soldatii ce urmau sa intre in reactor, au aratat unde trebuie turnat cimentul, au prezentat gravitatea dezastrului, au salvat, la propriu, omenirea. A murit la 78 de ani, intr-un accident de masina.

”Ne pregateam sa aterizam. Radiatiile erau enorme, impingeau, efectiv, elicopterul inapoi. Am primit ordin ca coboram. Jos, cand inca elicea se mai invartea, colegii de zbor – comandantul, maistrii si ceilalti fotografi – m-au rugat sa-i trag intr-o poza. Dar eu epuizasem filmul. Ce sa le zic? M-am gandit sa-i mint, sa le spun ca n-a iesit la developat. Am declansat si, minune, pozitia a 37-a, cea de rezerva, a pornit la drum. Imagine clara, frumoasa. A doua zi, generalul Tarakanov, cel care supraveghea totul, m-a intrebat ce e cu ea. I-am explicat. Mi-a zis sa o pastrez, sa le-o trimitem familiilor indoliate. Cui??? Dupa ce ma dadusem jos din elicopter, plecase, peste cateva ore, in misiune. Trebuia sa toarne apa peste Centrala. Era soare puternic. Pilotul n-a vazut o macara. Pala a atins stalpul. Aparatul s-a rasturnat. Au cazut, cu totii, direct in reactorul nuclear. S-au topit! Aceea fusese ultima lor poza in viata. Era elicopterul meu, cu el zburasem cu cateva ore inainte, trebuia sa fiu si eu acolo, dar developatul imi salvase viata”.

Citeste si:  Tezaurul de la rusi e mult mai mare decat se credea! Care sunt sansele de recuperare

S-a nascut in Basarabia, in Romania Mare, in 1936. Tatal, Feodor, economist intr-o banca, a fost trimis pe front. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a ajuns la Chisinau. Fire sportiva, Igor a prins, incepand din 1959, echipele de volei din Republica, ajungand chiar in marea trupa a URSS-ului. Era inginer constructor, dar iubea fotografia. Mult. Ajunsese sa aiba probleme la serviciu pentru ca se aflase ca doarme pe strada pentru a prinde rasaritul…

Prin 1980 prinsese un loc la Agentia de Presa Novosti. Fotograf de moda. Tragea cadre pentru reviste, mergea la prezentari de colectii, statea mai multt pe langa catwalkuri. 26 aprilie 1986, data accidentului nuclear de la Cernobil, l-a prins la Kiev. A aflat ce s-a petrecut si-a dat seama, imediat, ca e vorba despre istorie, ”una neagra, amara, dar istorie”. si-a dus familia la Odesa, unde avea niste rude, apoi s-a intors acolo. Nu poate spune ce l-a impins sa ceara acreditare. ”stiam ca se minte, ca se incearca musamalizarea, voiam sa arat lumii adevarul”, zicea in 2014.

Citeste si:  Patru tari NATO ar alege sa fie aparate de Rusia, in caz de razboi! Ce alegere au facut romanii!

A primit-o pe 5 mai. Autoritatile sovietice doreau sa ascunda totul, dar aveau nevoie si de ”voluntari” care sa ajunga acolo, sa faca poze, sa vada ce si cum. S-a suit in elicopter. El si alti patru colegi. Au survolat zona. Radioactivitatea era atat de mare incat ”ardea” filmul din aparat. Din prima zi a reusit sa salveze doar o poza. Proababil cea mai importanta din viata sa. si, fara ca caute cuvinte mari, una dintre cele mai importante din istoria omenirii. ”Specialistii au putut vedea unde e spartura, unde au de turnat ciment, norul radioactiv a fost, cat de cat, stapanit. Soldatii, care, de cele mai multe ori intrau acolo cu mainile goale, au fost retinuti pana li s-a dat echipament adecvat si li s-a facut instructajul”.

Citeste si:  Alerta! Jocul mortal "Balena Albastra" face primele victime in Romania!

Apoi a mers la sol. ”Cu o masina militara, blindata, cu o platosa de plumb pe ea”. A ramas acolo sapte luni. La Cernobil a prins 50 de ani, la Cernobil a prins Revelionul. Toti cei care nu stiau nimic despre dramele petrecute la Pripiat il considerau nebun. Fara el, poate ca noi am fi fost cei nebuni, cu totii.

A tras zeci de filme. Unele cadre sunt dure. Altele s-au voalat. De la radioactivitatea imensa. Uneori putea poza doar 20-40 de secunde, apoi era nevoit sa se retraga. ”Am un cadru interesant, cu o pancarta ramasa in picioare. Pe ea scria: <<Centrala nucleara lucreaza pentru comunism>>”! Agentia i-a cenzurat aproape totul. Dar cateva dintre imaginile sale au ajuns in 63 de tari, pentru ca Omenirea sa inteleaga, prin Igor Costin, proportiile dezastrului.

In vara lui 2015, pe la mijloc de iunie, Pavel Bedniakov, unul dintre vechii sai colegi, a facut anuntul. Igor Costin, basarabeanul, omul care, prin ale sale fotografii, aratase lumii dezastrul de la Cernobil, petrecut la cateva sute de kilometri de Romania, se stinsese intr-un accident de masina, la 79 de ani.

Sursa: A1

loading...
loading...
Spre TOP