Stiri Romania

OMS recomanda adultilor din Romania vaccinarea voluntara impotriva rujeolei! Boala a facut 31 de morti la noi in tara!

Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda Romaniei vaccinarea voluntara a adultilor care nu au facut rujeola si nici nu au fost imunizati, ca mecanism suplimentar de protectie a copiilor sub 9 luni.

Este o solutie „de avarie”, in contextul epidemiei care a depasit 8.000 de pacienti infectati si a facut in Romania de patru ori mai multi morti decat media internationala.

Pentru o pacienta, infectia pe care unii insista sa o creada minora a fost devastatoare. A pierdut copilul pe care-l purta in pantec si a fost, timp de trei saptamani, martor al suferintei lui Eric, baietelul ei de doar zece luni, care s-a vindecat de o forma grava de rujeola, arata stirileprotv.

Sanda Andreea Foldi, pacienta: “Rujeola noi am contactat-o de la inmormantarea socrului, cel mai probabil. A fost groaznic. Nu s-a mai ridicat absolut deloc din pat. Cat timp a fost bolnav, abia statea cu ochii deschisi sa se uite la mine. Inainte sa ma internez cu piticul in spital, eu am pierdut sarcina, tot din cauza rujeolei.”

Citeste si:  Topul celor mai curate orase din Romania!

Ovidiu Covaciu, fondator Coalitia Romania Sanatoasa: “Orice adult peste 30 de ani nu are doua doze de vaccin antirujeolic pentru ca nu se faceau in acel moment, asadar e predispus la risc atat sa faca boala, cat si sa o dea mai departe.”
La adult, pojarul se manifesta cu febra mare si eruptii mult mai severe decat la copii.
Prof. dr. Alexandru Rafila: “Prezentarea la boli infectioase este obligatorie, mai ales pentru un adult. Complicatiile pot fi mai severe.”
Adica penumonii, encefalita, sinuzite, otite, bronsite si suprainfectii bacteriene. Toate pot fi evitate cu un vaccin care costa 50 de lei. Recomandarea OMS e ca adultii sa verifice daca au facut rujeola sau daca au fost vaccinati cu toate dozele. Daca nu, sa mearga la medic si sa ceara sa fie imunizati, mai ales daca vin in contact cu cei mici.
Spre exemplu, o ingrijitoare de cresa, care are zilnic contact cu peste 20 de copii sub 9 luni. Ea nu a facut rujeola in copilarie. Se infecteaza acum, ca adult. Si, pana sa apara eruptia (cand este deja contagioasa), vine ca de obicei la serviciu. Statistic, un purtator poate transmite virusul altor 18 persoane.

Citeste si:  Bei bere fara alcool? Cu siguranta vei ramane uimit cand vei afla ce efect are asupra sanatatii tale!

Larisa Busca, pacienta: “Am ajuns sa ma aflu in mijlocul epidemiei, eu fiind exact din Timis. Am cerut fisele medicale, am vazut ca exact la rujeola eu nu am boala facuta. Am un copil, are opt luni. Decizia de a ma vaccina am luat-o cand ea avea sase luni si jumatate. M-am dus la farmacie, am luat vaccinul, m-am dus la medicul de familie si mi l-a facut.”
Specialistii ne atrag atentia ca un pacient nu se poate imbolnavi de doua ori de rujeola, decat in situatii rare, pe fondul unei imunodepresii majore – infectie HIV sau tratament citostatic. Din 31 de oameni care au murit de pojar in ultimul an in epidemia din Romania, 26 au fost minori.

Citeste si:  Aceasta este cea mai recomandata pozitie de dormit pentru bebelusi! Medicii pediatrii sunt cei care o recomanda!
loading...
loading...
Spre TOP