Stiri Romania

Luna de miere a romanilor de acum o suta de ani! Traditiile romanesti de nunta sunt un adevarat cod al familiei!

Traditia obliga tinerii casatoriti sa-si construiasca o casa si sa o sfinteasca intru asteptarea urmasilor. Comunitatea participa cu daruri si cu munca neplatita la edificarea noii gospodarii, iar tanara familie era datoare sa tina traditia.

Traditiile legate de nunta si de luna de miere a insurateilor de altadata sunt considerate de noile generatii, cu fiecare zi care trece, tot putin relevante si tot mai ciudate. Totul pare sa fie invaluit, din varii motive, intr-un soi de mister aproape de nepatruns, pe care generatiile moderne ajung sa-l asimileze cu un fel de ritual al triburilor de salbatici, inadecvat vremurilor pe care le traim. si totusi, cercetatorii in folclor spun ca, de fapt, nici macar nu stim ce pierdem, caci traditiile romanesti care privesc nunta sunt un adevarat „cod al familiei”, deoarece contin invataminte ce au atingere cu psihologia, economia, sociologia si, nu in ultimul rand, cu ordinea morala, arata adevarul.

Loading...

Dupa cate afirma etnologul Paul Buta, de la sectia de „Cercetare” a Centrului Cultural Dunarea de Jos din Galati, marea majoritate a obiceiurilor de nunta, dar mai cu seama cele premergatoare petrecerii si cele ulterioare (asa-numita luna de miere) sunt adevarate lectii despre ordinea lucrurilor in univers. Obiceiuri precum „curtarea”, „petitul”, „iertaciunea” sau „logodna” ingemaneaza suficienta psihologie, sociologie si management cat sa incapa in programa pe doi-trei ani a unor facultati de profil, caci rezolva mai toate dilemele premaritale, pornind de la compatibilitatea celor doi pretendenti la traiul comun si ajungand pana la chestiunile ce tin de viabilitatea economica a noii familii. Bucuria nuntii nu era doar un simplu chef cu prietenii (cum a ajuns mai nou), ci un moment in care comunitatea isi arata unitatea, solidaritatea, forta.

De altfel, era de datoria socrilor mari sa le asigure, cel putin pentru o vreme, o locuinta adecvata tinerilor casatoriti. in majoritatea cazurilor, era data cea mai buna odaie din casa, dar restul traiului era la comun. „Socrii mari le asigurau, de regula, o odaie in casa lor, cu bucatarie comuna, pana tinerii isi ridicau casa proprie. in cazul in care situatia o impunea, mirii putea merge si in partea miresei si a socrilor mici. Era, insa, o rusine. Satul accepta – e posibil ca mireasa sa fi fost singura la parinti, deci familia ei sa aiba nevoie de mai mult ajutor la batranete – dar totusi ramanea o pata pe imaginea cuplului. Sa te insori insemna sa-ti aduci nevasta in casa, nu sa te duci in casa ei”, spune etnologul.

in acceptiunea bunicilor si strabunicilor nostri, luna de miere nu era un prilej de cutreierat cluburile si de chefuri cu prelungiri, ci momentul in care se punea bazele viitoarei gospodarii, ce trebuia sa dureze toata viata. „Luna de miere era pregatirea vietii de mai tarziu. Tinerii casatoriti locuiau o perioada locuind intr-o odaie care le era pusa la dispozitie in casa socrilor mari, dar li se dadea o bucata de pamant pe care sa-si faca o casa, in sat sau chiar in curtea socrilor, daca acestia aveau pamant mai mult in preajma casei”, explica obiceiul Paul Buta. Acest eveniment se producea imediat dupa nunta, cel mult la doua-trei zile distanta, si se baza pe un adevarat ritual.

Pentru framantarea lutului cu paie si zidirea peretilor din valatuci se facea claca, iar comunitatea participa la mai toate etapele constructiei. Un moment aparte era inceperea constructiei acoperisului,cand se facea o scurta slujba religioasa si se punea o cruce din lemn la imbinarea sarpantelor. si terminarea odailor de locuit era un moment special, caci se facea sfintirea noii case, care era considerata ca fiind curata din punct de vedere spiritual si poate sa-i primeasca pe viitorii copii ai cuplului.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP