Stiri Romania

Klaus Iohannis va gazdui la Cotroceni summit-ul „Initiativa celor Trei Mari”!

Romania se pregateste pentru un eveniment important din domeniul politicii regionale: cel de-al treilea Summit al Initiativei celor Trei Mari. Astfel, presedintele Klaus Iohannis va gazdui, luni si marti, la Palatul Cotroceni, acest summit.

Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Madalina Dobrovolschi, afirma pe 7 august ca presedintele Iohannis considera rectificarea bugetara anuntata de Guvern ca fiind “o incalcare grosolana si o incercare de a bloca prin constrangeri bugetare activitatea unei institutii fundamentale”.

De asemenea, Dobrovolschi a spus ca reducerea de catre Guvern a bugetului Administratiei Prezidentiale este de natura sa duca la imposibilitatea de a se mai desfasura Summitul Initiativei celor Trei Mari.

Ulterior, seful statului a anuntat ca Summitul celor Trei Mari va fi organizat pe datorie, in contextul rectificarii bugetare pentru Administratia Prezidentiala propusa de Guvern.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, evenimentul va reprezenta oportunitatea politica de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltarii viitoare a Initiativei celor Trei Mari.

“Aceasta platforma politica flexibila are ca prim obiectiv dezvoltarea economica a statelor din regiunea Europei Centrale si de Sud-Est, prin cresterea interconectivitatii, in special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, in trei domenii principale – transport, energie, digital – si stimularea competitivitatii economiilor statelor participante. Al doilea obiectiv vizeaza cresterea convergentei reale intre statele membre ale UE, contribuind astfel la intarirea unitatii si coeziunii in cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeana, ca baza pentru relansarea proiectului european. in al treilea rand, Initiativa are rolul de a contribui la consolidarea relatiei transatlantice, prin incurajarea prezentei economice a SUA in regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidata si ca parte a parteneriatului transatlantic”, arata Administratia Prezidentiala, potrivit Agerpres.

Loading...

Summitul gazduit la Bucuresti de presedintele Klaus Iohannis va contribui, intr-o maniera concreta, si la procesul de dezvoltare a cooperarii regionale, marcand trecerea Initiativei in faza rezultatelor tangibile.

Astfel, Summitul urmareste exprimarea sustinerii politice a statelor participante la Initiativa cu privire la o lista regionala de proiecte prioritare de interconectare in domeniile energiei, transporturilor si digital, propuse de guvernele statelor participante, crearea unei retele a Camerelor de Comert din statele participante la Initiativa, demararea demersurilor pentru infiintarea unui Fond de Investitii al Initiativei celor Trei Mari si lansarea oficiala a site-ului Initiativei.

In marja summitului, va avea loc, la Romexpo, sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, prima editie a Forumului de Afaceri al Initiativei celor Trei Mari, co-organizat de Administratia Prezidentiala a Romaniei si Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite si scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.

La Forumul de Afaceri vor participa companii si oficiali guvernamentali din statele partenere in cadrul Initiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina si Georgia, reprezentanti ai Comisiei Europene si ai institutiilor financiare europene si internationale, precum si reprezentanti ai think-tank-urilor si mediului academic.

Administratia Prezidentiala arata ca obiectivul forumului este sa stimuleze initiativele de afaceri si investitiile in regiune, sa dezbata implementarea proiectelor prioritare, dar si sa abordeze factorii potentiali de crestere si inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tanar, start-up-urile si incubatoarele de afaceri din regiune.

In cadrul Forumului, vor fi organizate intalniri de tip bussiness-to-business si business-to-government, precum si paneluri de dezbateri de tip policy care vor analiza implicatiile strategice ale evolutiilor din cadrul Initiativei.

Presedintele Klaus Iohannis va deschide, luni, Forumul de Afaceri, iar ulterior va participa la o sesiune plenara prezidentiala alaturi de omologii din Croatia, Kolinda Grabar-Kitarovic, din Polonia, Andrzej Duda, din Republica Federala Austria, Alexander van der Bellen, si de comisarul european pentru Dezvoltare Regionala, Corina Cretu.

Luni seara, seful statului va fi gazda, la Palatul Cotroceni, a unui eveniment cultural dedicat Centenarului Romaniei Moderne si a unui Dineu de Gala cu o participare prestigioasa.

Marti va avea loc sesiunea plenara a summitului, care va fi moderata de presedintele Klaus Iohannis. Ulterior, seful statului va sustine declaratii de presa, alaturi de presedintii Croatiei si Poloniei si de secretarul energiei al SUA, Rick Perry.

Reprezentarea statelor participante la summitul de la Bucuresti va fi asigurata la cel mai inalt nivel, prin prezenta anuntata a noua presedinti de stat, doi presedinti de Parlamente nationale, un prim-ministru si un ministru al Afacerilor Externe.

Totodata, la summit vor fi reprezentate, in calitate de parteneri ai Initiativei, Comisia Europeana, prin presedintele Jean-Claude Juncker, guvernele Statelor Unite ale Americii, prin secretarul Energiei, Rick Perry, si al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe, Heiko Maas, precum si institutiile financiare europene si internationale, prin presedintii Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, si al Bancii Europene de Investitii, Werner Hoyer. Banca Mondiala va fi, de asemenea, reprezentata la lucrarile Summitului.

Initiativa celor Trei Mari este o platforma politica flexibila si informala, la nivel prezidential, care reuneste cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate intre Marea Baltica, Adriatica si Marea Neagra – Austria, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia.

Primele doua summituri ale Initiativei au avut loc la Dubrovnik, in 2016, si Varsovia, in 2017.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP