Stiri Romania

Klaus Iohannis, mesaj pentru romani: Votati, coruptia ucide!

Presedintele Klaus Iohannis a transmis din nou, vineri, cu ocazia Zilei Internationale de Lupta impotriva Coruptiei, un indemn catre alegatori de a merge la vot, argumentand ca lupta anti-coruptie trebuie sa continue si amintind cuvintele spuse dupa tragedia din clubul Colectiv: ”Coruptia ucide”.

„Am ajuns la finalul campaniei electorale si in acest moment mesajul cel mai important pe care vreau sa-l dau romanilor este unul clar si simplu: dragi romani, mergeti la vot!

Mergeti la vot si nu lasati pe altul sa hotarasca in locul vostru ce se intampla cu Romania noastra. Indiferent daca aveti o optiune sau inca nu aveti o optiune, este important sa mergeti sa votati. S-a spus in aceste zile ca aceasta campanie electorala nu a reusit sa emotioneze, nu a reusit sa produca o emotie, cum au reusit alte campanii electorale.

Citeste si:  Iohannis, despre securitatea din regiunea Marii Negre: Trebuie depasite "animozitatile istorice"

Totusi, ziua votului produce emotii. Duminica, mergem si alegem Parlamentul Romaniei pentru urmatorii patru ani. Este o alegere importanta. Este importanta pentru ca vrem impreuna sa continuam sa facem Romania mai buna. Este importanta fiindca trebuie impreuna sa construim o Romanie puternica si prospera.

Absenteismul nu este niciodata o solutie in ziua votului. in democratie, alegatorul devine activ si participant numai in ziua votului. Nu ratati, dragi romani, aceasta ocazie! Mergeti si votati, chiar daca va hotarati in ultimul moment pe cine sa votati!

Astazi, 9 decembrie, se sarbatoreste in intreaga lume Ziua Internationala a Luptei impotriva Coruptiei.

Coruptia inseamna saracie. Coruptia inseamna stagnare. Coruptia inseamna dispret pentru cetateni, dispret pentru lege. Cum am mai spus o data, coruptia ucide.

Citeste si:  Klaus Iohannis se intalneste cu Trump si cu Macron!

De aceea, imi doresc o Romanie fara coruptie. De aceea, am spus de fiecare data ca eu sprijin lupta anticoruptie. De aceea, cred ca este foarte important ca in Romania lupta anticoruptie sa continue in forta.

Apreciez in mod deosebit activitatea Directiei Nationale Anticoruptie si a celor care si-au facut datoria pentru ca astazi Romania sa nu mai figureze pe lista tarilor  corupte, ci sa fie un exemplu de actiune si determinare in lupta anticoruptie.

Lupta anticoruptie trebuie sa continue pana cand respectarea legii si corectitudinea devin normalitate, devin regula, pana cand construim o societate care ea insasi nu mai suporta, nu mai tolereaza coruptia. Cred ca suntem pe drumul cel bun, dar este important sa continuam, si, ca sa continuam bine, este nevoie sa votam.

Citeste si:  Iohannis: Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorata! Cum raspunde Guvernul

Va astept duminica la vot!”, a transmis seful statului.

loading...
loading...
Spre TOP