Stiri Romania

Igor Dodon a convocat Consiliului Suprem de Securitate, dupa ce cateva localitati au votat declaratii de unire cu Romania!

Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anuntat ca va convoca Consiliul Suprem de Securitate dupa ce cateva localitati din Republica Moldova au votat declaratii de unire cu Romania, a informat miercuri Radio Chisinau.

In opinia presedintelui Igor Dodon, Consiliul Suprem de Securitate trebuie sa ia ”atitudine cu privire la actiunile indreptate impotriva suveranitatii, independentei si integritatii teritoriale a Republicii Moldova”.

Loading...

Reactia sefului statului survine in urma unor declaratii simbolice de unire adoptate in ultima perioada de cateva localitati din Republica Moldova. Saptamana trecuta, in contextul marcarii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Romane, sapte localitati din Republica Moldova au votat declaratii de Unire cu Romania. Prima localitate care a semnat o asemenea declaratie a fost comuna Parcova din raionul Edinet, din nordul R. Moldova. Gestul simbolic a fost urmat de alte patru localitati din centru si doua din sudul tarii. Prin declaratiile de unire, cetatenii si-au exprima bucuria de a sarbatori impreuna cu ”fratii nostri romani de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918-2018 si adeziunea la valorile nationale si democratice ale spatiului cultural romanesc”, potrivit semnatarilor declaratiilor.

Pe de alta parte, Dodon a anuntat ca va bloca introducerea in Constitutie a oricaror amendamente privind aspiratiile de integrare europeana a Republicii Moldova, ”folosind in acest scop toate modalitatile legale”, a relatat joi Radio Chisinau. Dodon a declarat ca initiativa majoritatii guvernamentale ar fi ”o provocare care are drept scop divizarea in continuare a societatii moldovenesti”, transmite Agerpres.

”Orice amendamente la Constitutie cu privire la vectorul de politica externa a tarii sau alte probleme de importanta majora pot fi adoptate doar de popor in cadrul unui referendum, pe care Partidul Democrat il va pierde fara doar si poate. Din aceste considerente, majoritatea guvernamentala evita calea plebiscitului”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, dupa ce miercuri guvernul a sustinut proiectul privind modificarea Constitutiei.

Radio Chisinau aminteste ca executivul de la Chisinau a avizat pe 31 ianuarie un proiect de modificare a Constitutiei Republicii Moldova cu aspecte care vin sa ”reliefeze aspiratiile de integrare europeana si promovare a orientarii Republicii Moldova spre spatiul valoric european”. Initiativa legislativa, inaintata de un grup de deputati, mai prevede completarea Legii fundamentale cu un articol nou potrivit caruia ”integrarea europeana reprezinta obiectivul strategic de dezvoltare al Republicii Moldova”.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP