Economic

Fitch avertizeaza: Continuarea politicii fiscale expansioniste a Romaniei sporeste riscul unor derapaje!

Politica fiscala expansionista a Romaniei pare sa continue in urma schimbarii de luna trecuta a premierului si aceasta va spori dezechilibrele macroeconomice, in timp ce deficitul structural semnificativ va lasa finantele publice mai vulnerabile la socuri, se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara Fitch Ratings.

In 29 ianuarie, Parlamentul a aprobat numirea in functia de premier a Vioricai Dancila, dupa demisia lui Mihai Tudose, cauzata de dezacordurile din interiorul Partidului Social Democrat (PSD), care face parte din coalitia de guvernare PSD-ALDE. Numirea Vioricai Dancila este a doua schimbare a premierului in ultimele sapte luni.

„Cabinetul Vioricai Dancila a prezentat programul sau de guvernare, care include propuneri pentru noi reduceri de taxe, majorarea salariului minim si a pensiilor. Acestea includ majorarea salariului minim cu 100 de lei net pe an pana in 2020, cresteri anuale ale pensiilor in sectorul public, exceptari de la taxe pentru medici din 2019 si eliminarea impozitului pe dividende.

Programul readuce in discutie o propunere de reducere suplimentara a TVA cu un punct procentual din ianuarie 2019, propunere care fusese suspendata de precedentul premier pentru a indeplini tintele fiscale. Inca trebuie elaborate legi pentru aceste masuri”, se arata in comunicatul Fitch.

Loading...

Politica fiscala pro-ciclica a sprijinit cresterea, dar a sporit riscul supraincalzirii economiei. Un impuls fiscal solid a contribuit la cresterea economiei, al carei motor a fost consumul robust. PIB-ul Romaniei a urcat anul trecut cu aproape 7%, cel mai ridicat nivel din UE.

In timp ce economia opereaza peste capacitate, noi masuri de relaxare fiscala risca sa sporeasca dezechilibrele macro-economice, majoreaza potential presiunile inflationiste, slabeste competitivitatea si adanceste deficitul de cont curent, pe care il estimam in medie la 3,4% din PIB in 2018-2019, de la 2,3% din PIB in 2016, apreciaza agentia de evaluare financiara.

In 7 februarie, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a majorat dobanda cheie cu 25 de puncte de baza, la 2,5%, dupa o crestere de 25 de puncte de baza in ianuarie. Presiunile inflationiste se dezvolta mai rapid decat se astepta BNR si estimam o crestere de cel putin 50 de puncte de baza a dobanzii anul acesta, noteaza Fitch.

Numirea Vioricai Dancila a evitat perspectiva unor alegeri anticipate, dar nu a eliminat tensiunile politice si nemultumirea opiniei publice fata de planurile Guvernului de reformare a Justitiei.

In acest context, Guvernul ar putea fi inclinat sa mentina politica fiscala relaxata, desi in urmatorii ani Romania are ca obiectiv un deficit bugetar sub plafonul impus de UE de 3% din PIB, iar acesta ramane o importanta ancora politica.

Aceasta a fost evidenta in 2017, cand Guvernul a redus cheltuielile de capital pentru a atinge tinta. Totusi, in conditiile in care nu sunt propuneri pentru noi taxe in programul guvernamental, iar masurile existente de majorare a veniturilor sunt dependente de imbunatatirea respectarii obligatiilor fiscale, riscul unor derapaje fiscale a sporit, avertizeaza Fitch.

Estimarile noastre prevad o incetinire a consumului gospodariilor si o inasprire a politicii monetare, care va duce la scaderea ritmului de crestere al economiei la 3,8% in 2018 si 3,3% in 2019, ceea ce va avea un impact negativ asupra veniturilor guvernamentale. Previziunile Fitch sunt mai scazute decat ale Guvernului si aceasta explica partial de ce agentia crede ca deficitele fiscale pentru 2018 si 2019 vor depasi limita stabilita de UE, urcand la 3,4% din PIB anul acesta si apoi la 3,6% din PIB anul viitor.

In 12 ianuarie, Fitch a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung in valuta si moneda locala ale Romaniei la „BBB minus”, perspectiva asociata pentru ambele calificative fiind stabila.

Plafonul de tara al Romaniei a fost confirmat la „BBB plus”, iar calificativul pe termen scurt in valuta si moneda locala a fost confirmat la „F3”.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP