Stiri Romania

Financial Times face profilul Romaniei! Ce spune despre DNA, Iohannis si clasa politica!

Jurnalistii de la publicatia americana Financial Times au realizat un material amplu despre Romania si clasa politica romaneasca. Acestia spun ca tara noastra are posibilitatea de a deveni un factor important de decizie la varful Uniunii Europene, dar vechea clasa politica nu permite acest lucru.

FT spune ca doar raportandu-se la contextul istoric al al secolului XX pornind de la Al Doilea Razboi Mondial si apoi la comunism, pot fi apreciati pasii admirabili pe care Romania i-a facut in putinii ani de democratie. Romania de azi este o societate mai deschisa, orientata spre exterior, tot mai constienta de apartenenta sa europeana. Membra a NATO din 2004, Romania a aderat la UE in 2007, iar in prima jumatate a anului acesta a avut cea mai rapida crestere economica din blocul comunitar.

Pentru a asigura viitorul, prosperitatea si stabilitatea Romaniei, clasa politica a natiunii, liderii mediului de afaceri si societatea in intregul ei vor trebui sa demonstreze ca au vointa si capacitatea de a se angaja in urmatoarea faza de dezvoltare a Europei.

Germania si Franta, sustinute de alte tari din Europa de Vest, se pregatesc pentru un nou efort de integrare economica, financiara si poate chiar politica a zonei euro. in acelasi timp, guvernele din Europa de Vest nu mai au rabdare cu ceea ce numesc comportament provocator si nedemocratic al unor state din Europa Centrala si de Est, in special Ungaria si Polonia.

Citeste si:  Iohannis a semnat decretele! Noii ministri ai Guvernului depun juramantul la Cotroceni!

Pentru Romania, este un interes national fundamental sa nu fie retrogradata din punct de vedere economic si diplimatic, la coada Europei, acolo unde, ca de atatea ori in istoria sa, risca sa fie manipulata de catre puteri mai mari, inclusiv Rusia. Astfel, in primul rand, Romania trebuie sa mentina standardele interne democratice si ale statului de drept astfel incat sa nu fie plasata in categoria ”baietilor rai” din josta jumatate comunista a Europei si sa-si piarda astfel influenta in randul Uniunii Europene. in al doilea rand, Romania trebuie sa continue sa-si consolideze finantele publice, competitivitatea in afaceri si alte domenii ale performantei economice pana la punctul in care ar putea trece la moneda unica.

Fireste, Romania nu ar trebui sa incerce sa alerge inainte de a putea merge. in cazul in care o tara dobandeste statutul de membru al zonei euro inainte de a fi pregatita pentru asta, exista pericolul unei catastrofe economice, asa cum s-a intamplat in cazul Greciei. Cu toate acestea, 19 dintre cele 28 de state prezente ale UE se afla in uniunea monetara. Cu Marea Britanie gata sa paraseasca UE in martie 2019, Romania va fi parte a unui grup de opt state care nu fac parte din zona euro, iar vocile lor vor fi mai greu de auzite la Bruxelles, Berlin si Paris.

Citeste si:  Ambasadorul Rusiei, despre rachetele Patriot pe care Romania le va cumpara: Reprezinta un risc potential pentru Rusia!

Ca si in Grecia, adevarata intrebare este daca poate cultura politica romanesca sa se curete complet de coruptie si daca statul de drept poate sa prevaleze asupra retelelor de interese private legate de politica. in ultimii patru ani, Romania a facut mai multe progrese in ceea ce priveste reducerea coruptiei in randul elitelor sale politice si de afaceri.

Meritul este al procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie la fel ca si al presedintelui Klaus Iohannis, care de la alegerea sa in 2014 s-a dovedit a fi un aparator fervent al incoruptibilitatii. Protestele de strada din februarie au fortat guvernul sa retraga un decret prin care se dezincriminau mai multe fapte de coruptie. Acest lucru a dovedit ca societatea romaneasca a ajuns la varsta la care nu mai tolereaza abuzul flagrant de putere al clasei politice si ca exista un sentiment de dezgust in randul tinerilor romani, in ceea ce priveste coruptia oficiala.

Citeste si:  Ministrul Apararii da asigurari: Romania e pregatita sa faca fata evolutiilor din mediul de securitate din regiune! Ce mesaj a transmis Iohannis!

Cu toate acestea, in august, guvernul a propus noi masuri menite sa agita sistemul judiciar al Romaniei. Conform propunerilor, presedintele nu va mai avea dreptul sa numeasca procurorii de rang inalt, inclusiv cei din cadrul directiei anticoruptie. Propunerile ar reduce, de asemenea, competentele DNA, astfel incat sa nu mai poata investiga magistratii. Atat Comisia Europeana, cat si Ambasada SUA din Bucuresti si-au exprimat ingrijorarea ca propunerile ar submina independenta sistemului judiciar roman.

Elitele politice care au iesit din tranzitia post-1989 a Romaniei la democratie si capitalism exercita o presiune stransa asupra vietii publice. Din ce in ce mai mult, insa, aceste elite nu mai corespund aspiratiilor generatiei de romani nascuti dupa caderea comunismului.

Intrebarea este cand si in ce masura aceasta generatie va avea sansa de a-si asuma responsabilitatea de a se asigura ca Romania joaca o parte completa si constructiva a viitorului Europei.

Sursa: Libertatea

loading...
loading...
Spre TOP