Stiri Romania

Die Welt, despre protestele de la Bucuresti: Imagini sumbre dintr-o tara care va prezida statele UE din ianuarie 2019!

Cotidianul german Die Welt comenteaza, intr-un articol publicat pe site, protestele de la Bucuresti, specificand ca Uniunea Europeana este ingrijorata de situatia tensionata, mai ales pentru ca Romania urmeaza sa preia presedintia Consiliului UE din ianuarie 2019, potrivit News.ro.

Vera Jourova, comisarul european pentru Justitie, s-a aratat ingrijorata, intr-o declaratie acordata publicatiei, de modificarile aduse legilor justitiei, specificand ca pun in pericol independenta judecatorilor si ca ar fi util daca Guvernul si-ar revizui planurile cu privire la reforma justitiei.

„Proiectele de lege propuse de Parlament pun in pericol independenta judecatorilor si diminueaza puterile procurorilor. De asemenea, slabesc increderea publicului in justitie”, a declarat Vera Jourova, care apreciaza ca „ar fi util daca Guvernul si-ar revizui din nou proictele referitoare la reforma justitiei”.

Loading...

Ea a adaugat ca deocamdata nu este cazul sa se activeze Articolul 7 pentru nerespectarea statului de drept, asa cum s-a intamplat cu Polonia.

„Este clar ca, incepand cu ianuarie, Romania nu va fi responsabila doar de propria tara, dar si de intreaga Europa, detinand presedintia Consiliului UE. Trebuie sa aiba credibilitate, mai ales in domenii precum justitia”, a afirmat Jourova.

„Romania a progresat intre 2014 si 2017. Eram optimista ca s-ar putea ridica Mecanismul de Cooperare si Verificare pentru Romania. Acum, totusi, avem parte de o recidiva, acest lucru m-a surprins”, a declarat ea.

In articol se precizeaza ca zeci de mii de persoane au protestat fata de guvern in ultimele zile si ca fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene si tunuri cu apa pentru a dispersa protestatarii.

Die Welt noteaza ca doar cativa dintre protestatari au fost violenti si ca majoritatea au demonstrat pasnic, dand exemplul reporterului televiziunii austriece ORF, care a fost agresat de fortele de ordine.

Cotidianul german vede aceste imagini ca fiind unele „sumbre, dintr-o tara care va prezida peste tarile UE pentru sase luni si va juca un rol cheie in problemele europene, cum ar fi Brexitul, migratia, tensiunile in relatiile transatlantice sau noul buget al UE”.

loading...
loading...
Loading...
Spre TOP