Vremea

Cum va fi vremea in aceasta toamna! Vezi prognoza pe septembrie, octombrie si noiembrie!

ANM anunta temperaturi peste normele climatologice in septembrie, octombrie si noiembrie in sudul, sud-estul si vestul tarii

Valorile termice in lunile septembrie, octombrie si noiembrie vor fi mai ridicate fata de normele climatologice ale perioadei, in special in sudul, sud-estul si vestul tarii, in timp ce precipitatiile vor fi deficitare in luna septembrie in majoritatea regiunilor, dar se vor apropia de valorile normale in octombrie si vor deveni usor excedentare in luna noiembrie in regiunile centrale si estice, arata prognoza publicata de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), valabila pentru intervalul septembrie – noiembrie 2017.

In septembrie, temperatura medie lunara a aerului va avea valori mai ridicate decat media multianuala indeosebi in sud-estul, sudul si vestul tarii. Potrivit masuratorilor de specialitate, media multianuala lunara pentru septembrie este de 14,8 grade Celsius, fiind luati in calcul parametrii monitorizati in intervalul 1981 — 2010. in ceea ce priveste valorile termice medii, specialistii ANM estimeaza, in perioada analizata, temperaturi de pana la 19 grade in Dobrogea, de 18 grade Celsius in Banat si Crisana, respectiv de pana la 16 grade Celsius in Muntenia, Oltenia si Transilvania.

Citeste si:  Cum va fi vremea in ultimele doua saptamani de vara!

De asemenea, in septembrie, cantitatile totale de precipitatii vor fi in general deficitare, exceptand regiunile nordice si centrale unde, local, vor fi apropiate de norma climatologica. Media multianuala a precipitatiilor pentru luna mai este stabilita la 55 litri/mp. Cele mai mari cantitati de precipitatii sunt estimate in Crisana, Banat, Oltenia si Transilvania (pana la 78 l/mp), Muntenia (pana la 63 l/mp), iar cele mai scazute in Moldova (pana la 55 l/mp).

Pentru cea de-a doua luna de toamna, meteorologii estimeaza ca temperaturile medii se vor situa peste normalul climatologic in sud, sud-est si local in vest si vor fi apropiate de normal in restul tarii. in conditiile in care media multianuala a lunii este de 9,6 grade Celsius, cele mai scazute temperaturi medii se vor inregistra in zona Transilvaniei si Maramures (10 grade Celsius), valori termice medii intre 10 si 13 grade Celsius se vor consemna in Muntenia, Banat, Crisana si Moldova, iar 14 grade in Dobrogea.
Cantitatile totale de precipitatii vor fi, in octombrie, apropiate de mediile multianuale, local excedentare in regiunile centrale, vestice si estice, respectiv peste norma stabilita la 43,5 litri/mp. Cele mai mari cantitati de precipitatii se vor consemna in Oltenia (pana la 70 litri/mp), Banat, Transilvania, Crisana si Muntenia (pana la 68 litri/mp), iar in Moldova si Dobrogea, de pana la 41 litri/mp.

Citeste si:  Stare de alerta la Chisinau! Primarul inchide orasul!

Potrivit ANM, in noiembrie, temperatura medie lunara a aerului a avea valori medii lunare peste normele climatologice in sudul, sud-estul si vestul tarii si apropiate de normal in rest. Norma climatologica a lunii este stabilita la 3,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi de pana la 5 grade Celsius in Moldova, Transilvania si Maramures, pana la 6 grade in Oltenia, Muntenia si Crisana, pana la 7 grade Celsius in Banat, iar in Dobrogea de 8 grade Celsius.

Precipitatiile totale lunare vor fi local excedentare in regiunile centrale si estice si apropiate de mediile climatologice in restul teritoriului. Masuratorile de specialitate au stabilit o norma medie lunara a precipitatiilor de 41,5 litri/mp, conform ANM. in zona Olteniei, cantitatile medii de precipitatii ar putea ajunge la 81 litri/mp, Maramures la 77 litri/mp, in Crisana la 63 litri/mp si de 58 litri/mp in Banat, iar la polul opus se vor inregistra maximum 46 litri/mp in Dobrogea si de 36 litri/mp in Moldova. Estimarile sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia, si au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Citeste si:  Bilantul ploilor torentiale care au cuprins tara: Intersectii inundate si zboruri anulate, in Capitala!

Sursa: Agerpres

loading...
loading...
Spre TOP