Sanatate

Cele mai eficiente remedii pentru durerile de spate – Iau durerea “cu mana”!

 

Numarul persoanelor care sufera de dureri de spate se afla intr-o continua crestere, acest lucru datorandu-se in mare parte stilului de viata sedentar. Din fericire, exista mai multe remedii eficiente care pot alina aceste tipuri de dureri. Citeste in continuare pentru a afla care sunt cele noua remedii naturale miraculoase pentru durerile de spate.

Din pacate, tot mai multe mame sufera de dureri de spate, fie acute, care apar brusc si-ti taie genunchii, fie jene, intepaturi sau dureri suportabile dar care tind sa se prelungeasca. Studiile arata ca din cauza ca bebelusii din ultimii ani sunt tot mai dezvoltati fizic si grei, proaspetele mame suntcategoria cea mai noua in care durerile de spate sunt o problema tot mai mare.

Orele lungi petrecute cu bebelusul in brate, zecile de dati cand il ridici in brate, zecile de ocazii cand te apleci sa-l pui sau sa-l iei din patut (si acumpatuturile sunt tot mai aproape de podea, ceea ce adauga presiune asupracoloanei tale), toate acestea ajung sa-ti afecteze coloana, iar faptul ca celmic devine tot mai greu tinde sa agraveze problema. Exista lucruri pe care le poti face ca sa previi problemele cu coloana, cum ar fi sa te apleci pe vine ca sa-l iei sau sa-l lasi jos, sa cobori marginea patutului ca sa-l asezi pe cel mic la culcare sau sa-l iei in brate, sa faci gimnastica pentru intarirea muschilor spatelui, sa-l plimbi cu caruciorul sau in spate, in rucsac sau pe umeri, sa te asezi pe covor, langa el, cand vrea sa va jucati, etc.

Insa daca ai ajuns deja in situatia de a avea dureri de spate, iata de la expertii Prevention.com cateva remedii usoare, ne-medicamentoase, care sa iti mai aline suferinta sau chiar sa ti-o alunge de tot.

1. Miscarea

Contrar ideii ca daca te doare spatele trebuie sa zaci in pat, un studiu facut de Universitatea din Texasa aratat ca pacientii care au facut miscare si-au revenit mult mai repede decat cei care nu s-au miscat din pat. Asadar, dupa o zi – doua de stat la orizontala (atat cat iti permite copilul) incepe sa faci exercitii cardio usoare, precum plimbatul, mersul pe bicicleta medicala sau inotul. Exercitiile cardio maresc fluxul sanguin din zona dureroasa si ajuta astfel la vindecare. Incepe usurel si treptat – treptat, incearca sa revii la programul tau normal. Ai grija sa te opresti cand simti ca incepe iar sa doara spatele sau se acutizeaza durerea.

Citeste si:  Iata ce efect are artroza asupra organismului tau si ce schimbari produce aceasta!

2. Gheata

Cea mai buna metoda sa diminuezi substantial o durere de spate acuta, survenita brusc, e sa pui gheata pe zona cu pricina in cel mai scurt timp (1 – 2 ore de la declansarea durerii). Gheata va reduce inflamatia, insa nu o pune direct pe piele, ci infasoar-o intr-un prosop si astfel poti sa si masezi zona cu prosopul plin cu gheata. Tine gheata acolo cate 15 minute la fiecare ora.

3. Caldura

Dupa o zi sau doua de folosire a ghetii, treci la folosirea caldurii ca sa-ti alini durerea. O data inflamatia eliminata de gheata, caldura va ajuta la relaxarea msuchilor. Un studiu pe 30 de pacienti cu dureri lobare a aratat ca cei care au aplicat comprese fierbinti pe zona dureroasa si au luat si medicamente analgezice s-au simtit mult mai bine decat cei care au luat doar calmantele. Ia un prosop moale, baga-l in apa fierbinte, stoarce-l, impatureste-l si netezeste-l bine ca sa nu faca deloc cute, inveleste-l in folie de plastic si pune peste el o perna electrica reglata pe nivel mediu. Intinde-te pe burta si pune aceasta compresa fierbinte pe locul dureros. Daca nu ai perna electrica, un sal de lana infasurat bine are aproape acelasi efect sau aseaza-te pe jos si sprijina-te de calorifer cu zona dureroasa. O alta metoda eficienta este sa faci o lunga baie fierbinte sau un dus fierbinte cu presiune maxima, deoarece astfel apa iti va face si masaj in zona cu probleme.

Citeste si:  Aceasta este reteta secreta a maceratului de castane care trateaza reumatismul!

 

4. Intinderea coloanei

Daca iti intinzi bine coloana si iti aliniezi corect vertebrele si discurile vei grabi substantial procesul de vindecare si chiar vei putea preveni alte crize dureroase. Pentru dureri in zona lombara: intinde-te pejos, pe o suprafata tare si ridica genunchii spre piept. Trage de ei un pic ca sa ii apropii cat mai mult de piept, apoi relaxeaza-te, dupa care repeta miscarea. Un alt exercitiu bun e ca din aceeasi pozitie, cu genunchii ridicati, sa te legeni usor inainte si inapoi, ca atunci cand faceam la gradinita “cosuletul”. Masajul facut coloanei prin contactul cu podeaua tare va realinia vertebrele si discurile si te poate ajuta sa scapi de durere.

5. Scandura

O saltea “scufundata”, ca o covata, iti poate provoca si ea dureri de spate. Pune o scandura de 1 cm grosime sub ea sau, daca e prea groasa ca sa aiba efect scandura, pune-o peste ea si inveleste-o intr-o pilota mai groasa sau, daca ai, pune peste ea o salteluta mai subtire.

6. Tai chi

Aceasta straveche disciplina chinezeasca a miscarilor lente, fluide, este o excelenta metoda de relaxare si alinare a muschilor spatelui. Exercitiile de respiratie si miscarile de intindere a fiecarui muschi creeaza armonie in corp. E nevoie de timp si disciplina ca sa inveti Tai chi, dar daca suferi deja de dureri de spate cronice, va merita. Mai poti sa faci si yoga ca sa scapi de durerile de spate, in special un stil de yoga numit viniyoga.

7. Radacina de Gheara Diavolului

Cercetarile au aratat ca unii compusi ai acestei plante de origine sud-africana au proprietati puternic antiinflamatoare si calmante, asa incat ea e folosita tot mai mult de persoane care sufera de artrita sau dureri ale zonei lombare. Cand simti ca te ia durerea de spate, ia 1.200 mg pe zi si incearca sa gasesti planta intr-o forma solubila – picaturi, praf, etc. E bine sa consulti medicul inainte de a folosi aceasta planta puternica pentru a nu e recomandata persoanelor care iau medicamente anticoagulante sau celor care au hipotensiune.

Citeste si:  Stiai cate kilograme cara copiii nostri in spate in fiecare zi? Scoala ne cocoseaza copiii!

8. Extractul de tataneasa

Un studiu refent a aratat ca unguentul cu extract de tataneasa are efecte benefice substantiale asupra durerii de spate datorita proprietatilor antiinflamatorii ale plantei. Dupa ce au aplicat unguentul timp de 5 zile in locul dureros, 95% dintre subiecti au raportat o ameliorare simtitoare, fata de doar 38% din grupul de control, care folosea placebo. ATENTIE! Planta de tataneasa are compusi alcaloizi care pot afecta ficatul, asa ca nu ar trebui niciodata ingerata. Chiar si sub forma de unguent, limiteaza utilizarea ei la maximum 10 zile si nu o folosi daca ai vreo rana pe piele in zona unde urmeaza sa aplici unguentul.

9. O noua pozitie de dormit

N-ar trebui sa dormi pe burta sau inins pe spate daca ai probleme cu spatele. Cea mai buna pozitie este cunoscuta sub numele de “S-ul lenes” si e cam asa: te intinzi pe spate, cu capul pe ceafa pe perna, astfel incat spatele sa fie relativ drept pe pat, apoi ridici genunchii si pui sub ei o perna mare. Daca tii genunchii indoiti cand stai pe spate in pat inlaturi mare parte din presiunea asupra coloanei, care presiune duce la dureri de spate. Mai poti dormi si pe o parte, in pozitie fetala, caz in care e bine sa tii o perna intre genunchi, astfel incat sa nu-ti alunece piciorul in fata, provocand torsiunea soldurilor si cauzand presiune pe coloana.

Sursa: sfatulparintilor.ro

loading...
loading...
Spre TOP