Stiri Romania

Bugetul de peste un miliard de euro al Capitalei a fost aprobat! Cum se impart banii!

Consiliul General al Municipiului Bucuresti a adoptat miercuri bugetul Primariei Capitalei si al institutiilor din subordine pe anul 2017, valoarea acestuia fiind de 1,1 miliarde euro. Din aceasta suma, 121 milioane de euro merg pentru subventia la RATB, 11 milioane de euro pentru investitii ale regiei si 7 milioane euro pentru achizitia de autobuze, tramvaie si troleibuze, 106 milioane euro pentru subventia la RADET si 19 milioane de euro investitii ale regiei, 6 milioane de euro pentru consolidarea cladirilor cu risc seismic, 83 de milioane de euro pentru cele 19 spitale din subordinea Primariei si pentru cabinetele scolare medicale si stomatologice, doua milioane de euro pentru amenajarea pistelor pentru biciclete.

Pentru marile proiecte de infrastructura aflate in lucru s-au alocat circa 80 milioane de euro: strapungere bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – 24,5 milioane lei, Penetratie Splaiul Independentei – Ciurel – 90 milioane lei, reabilitare Soseaua Pantelimon si parcarea park&ride – 70 milioane lei, largire str. Fabrica de Glucoza – 15 milioane lei, Pasajul Piata Sudului unde s-au acoperit cele 100 milioane lei pierdute din fonduri europene.

In afara de largirea strazii Fabrica de Glucoza, anuntata inca din 2010, anul acesta nu va incepe nicio lucrare noua de infrastructura. Largirea strazii Prelungirea Ghencea, Pasajele de la intersectia Soselei Colentina cu str. Doamna Ghica si Sos. Andronache, rezolvarea conflictului de trafic de la Piata Delfinului unde se varsa Strapungerea Doamna Ghica – toate sunt proiecte asteptate in zadar de bucurestenii care tranziteaza aceste zone, unde la orele de varf traficul este de cosmar. S-a ajuns in aceasta situatie deoarece fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, nu a pregatit studii de fezabilitate si licitatii pentru aceste proiecte, ca ele sa poate fi bugetate, iar lucrarile sa inceapa.

Totusi, s-au alocat mici sume pentru proiectare pentru proiectele din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana care prevede amenajarea unor spatii pietonale in centrul Bucurestiului, parcari subterane si piste pentru biciclete. Dupa pregatirea documentatiilor, municipalitatea va aplica pentru finantare europeana, transmite Hotnews.

Citeste si:  Cum arata bugetul pentru anul acesta! Vezi daca guvernantii se tin de promisiunile din campanie!

Ce spune Gabriela Firea despre bugetul Primaria Capitalei pe anul 2017

“Prioritatile bugetului Municipalitatii sunt in acest an asigurarea unor conditii cat mai bune in sistemul de sanatate publica si in unitatile de invatamant, precum si rezolvarea marilor probleme de infrastructura ale Bucurestiului. Pentru sanatate am prevazut suma de 83 de milioane de euro, pentru cele 19 spitale din subordinea Primariei si pentru cabinetele scolare medicale si stomatologice. Vom continua programul de dotare cu aparatura ultramoderna demarat anul trecut, cu o alocare de 15,5 milioane de euro, iar pentru investitii am prevazut 57 de milioane de euro, suma care include si necesarul pentru finalizarea obiectivelor de la spitalele Gomoiu si Foisor in valoare de 24 milioane de euro. De asemenea, s-au inclus in buget sumele necesare pentru intocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene, cu aproximativ 2000 de paturi, investitie care se va situa in jurul valorii de 300 milioane de euro”, a declarat primarul Gabriela Firea la inceputul sedintei de Consiliu General.

“Am alocat 80 de milioane euro pentru proiecte de infrastructura, aici fiind cuprinse atat sumele necesare continuarii sau chiar finalizarii marilor proiecte demarate in anii trecuti, care nu pot fi puse in paranteza doar pentru faptul ca nu au fost initiate de actuala administratie, precum si banii necesari demararii unor noi proiecte. De asemenea, sunt cuprinse sume pentru proiecte foarte importante, menite sa fluidizeze traficul in Bucuresti, cum ar fi supralargirea Prelungirea Ghencea, faza II a pasajului Ciurel, supralargiri si traversari in zonele Andronache, Petricani, Colentina, Doamna Ghica, Dimitrie Pompei, strada Jandarmeriei si sos. Bucuresti – Magurele. Am prevazut in Buget suma de 11 milioane de euro pentru constructia de parcari, de tip park&ride (Cora Pantelimon) dar si cele cuprinse in PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbana – Centrul Bucurestiului), respectiv parcarile subterane din Piata Constitutiei, Sala Palatului, Piata Lahovari, Uranus – Calea Rahovei”, a mai spus primarul general.

Citeste si:  Gerul prelungeste vacanta elevilor! Scolile din Bucuresti si Ilfov, inchise pana lunea viitoare!

“Nu in ultimul rand, exista aprobati indicatorii economici in valoare totala de 73 milioane de euro pentru proiectul realizarii de piste de biciclete si amenajari conexe, din care anul acesta au fost alocati 2 milioane de euro, proiectul fiind eligibil pentru obtinerea unei finantari nerambursabile din partea UE. Tot la capitolul investitii, mentionez si alocarea sumei de 6 milioane de euro pentru consolidarea cladirilor cu risc seismic, suma care va fi suplimentata la rectificare in masura in care va fi necesar. Pentru comparatie, in ultimii trei ani s-au alocat pentru acest gen de lucrari, cumulat, 1,3 milioane de euro. La RATB au fost prevazuti 121 milioane de euro reprezentand subventia pentru diferenta de pret la transportul de calatori si 11 mil. de euro pentru investitii. La aceste sume se adauga 7 milioane de euro alocati Directiei de Transporturi a Primariei pentru achizitia de mijloace noi de transport in cadrul programului aprobat, in valoare de 492 milioane de euro care cuprinde 400 autobuze, 100 de troleibuze si 100 de tramvaie. Pentru RADET au fost alocati 125 milioane de euro, din care 106 milioane euro reprezinta subventia pentru energia termica livrata populatiei, iar 19 milioane de euro investitii”, a mai declarat primarul general.

Gabriela Firea a identificat gresit prioritatiele Bucurestiului, nu le-a bugetat

Ciprian Ciucu, consilier PNL: “Este un buget care nu adreseaza prioritatile Bucurestiului, Gabriela Firea a identificat gresit prioritatiele Bucurestiului, nu le-a bugetat. Prioritatea numarul 1 o reprezinta traficul si poluarea generata de trafic. Aceasta duce la o mortalitate uriasa din cauza bolilor respiratorii in Bucuresti.  Prioritatea numarul 2 o reprezinta sistemul de termoficare. Pentru investitii la RADET se acorda 0,36 % din buget! Prioritatea numarul 3 o reprezinta riscul seismic. Tot 0,36% a alocat pentru riscul seismic, 19 milioane lei. Cea mai mare problema a actualului buget o reprezinta subventiile. Subventiile inhiba dezvontarea Bucurestului, nu ne mai raman bani pentru investitii. Pentru a scapa de subventii trebuie sa eficientizam atat RATB cat si RADET. Acest buget denota incapacitatea primarului Firea de a gandi in politici cu indicatori masurabili. Acest buget arata incapacitatea de a planifia strategic si de a corela planificarea strategica cu planificarea bugetara la nivelul Bucurestiului! Asa cum mi s-a confirmat, este un buget facut pe exclusiv metoda istorica: nicio institutie nu a fost evaluata, niciun serviciu public nu a fost evaluat spre eficientizare. Banii pentru investitii, sunt cca 2% din volumul bugetar. Foarte putin! O capitala de anvergura Bucurestiului ar trebui sa aloce un optim de cca. 10% pentru investitii!  Banii de “alte cheltuieli” sunt 12% din buget. O suma enorma, despre care nu stim nimic”.

Citeste si:  Mesajul lui Klaus Iohannis pentru premierul Sorin Grindeanu, transmis in urma cu putin timp!

Roxana Wring, lider de grup consilieri USR: “Bugetul este unul netransparent, neprietenos si aproape imposibil de vizualizat, nu urmareste o strategie de dezvoltare si nici o lista de prioritati. Din proiect, nu se intelege nimic legat de care ar fi prioritatile administratiei actuale. Asta daca nu punem la socoteala statuile si bisericile. Pentru statui de tot felul sunt bugetate 30.000.000 de lei, 8.000.000 de lei fiind pusi “de-o parte” doar pentru refacerea statui lui I.C. Bratianu. Pe langa statui, transportul in comun este lasat aproape de izbeliste, caci pentru achizitionare de autobuze, troleibuze si tramvaie sunt bugetate doar 31.000.000 de lei. De asemenea, bugetul pe anul acesta opereaza cu cel mai mare deficit din ultimii ani, peste 975.000.000 de lei”.

loading...
loading...
Spre TOP