Sanatate

Acesta este secretul care te va ajuta sa tratezi orice alergie in mod natural! 

Spre deosebire de tratamentele medicamentoase pentru alergii, tratamentele naturiste sunt mult mai folositoare deoarece nu creeaza rezistenta si nici reactii adverse. Citeste in continuare pentru a afla cum poti trata in mod natural alergia de care suferi.

In ultimul deceniu, bolile alergice au inregistrat o frecventa intr-o continua crestere, afectand persoane de diferite varste, mai ales pe tinerii adolescenti, si mai tarziu pe femei, cu o capacitate redusa de aparare prin sistemul imunitar.

Alergia reprezinta o sensibilizare a bolnavului la actiunea unor stimuli alergeni externi (chimici, fizici) cu efecte iritante, care declanseaza unele reactii imediate, chiar violente ale organismului.

Boala apare din cauza contactului repetat cu unele produse din mediul extern ca: pesticide, cianuri, clor, poluanti ai aerului, puf de plop si papadie, polen si flori puternic mirositoare, cum sunt crinii, zambilele, narcisele, garoafele, teiul, castanul, salcamul (mai frecvent in diminetile de primavara), praf de casa (pe covoare, paturi, perne, perdele, rafturi cu carti, jucariile copiilor), par de animale (pisici, caini, iepuri, bovine), pene, fulgi, intepaturi de insecte (albine, viespi, acarieni), mucegaiuri, bacterii. La acestea se adauga anumite alimente (oua, carne, crustacee, capsuni, ciocolata, prajituri cu frisca sau cu oua, coloranti si conservanti alimentari, pufuleti, inghetate, bauturi alcoolice si sintetice, laptele de vaca pentru sugari). In viata cotidiana pot interveni unele textile sintetice, blanuri, lana, pisici in casa, detergenti, vopsele, sampoane, produse cosmetice, spray-uri si mai ales unele medicamente.

Cele mai frecvente reactii alergice se produc la nivelul pielii si al mucoaselor de pe caile respiratorii si digestive, care declanseaza tuse seaca si spastica, rinita, sinuzita, guturai de fan, stranut, astm bronsic, ameteli, moleseala, febra, diferite indigestii, gastroenterocolite, cistita alergica, umflarea ganglionilor, a buzelor si a pleoapelor, edem laringian, tromboza coronariana, dureri musculare. In grupul alergiilor cutanate mentionam: inrosiri ale pielii, urticarie, prurit, bubite roze, eczeme, edeme, lacrimarea ochilor, conjunctivita si alte dermatoze. Unele dintre acestea apar frecvent dupa folosirea parfumurilor direct pe pielea care urmeaza a fi expusa indelung la soare.

Citeste si:  A mancat usturoi pe stomacul gol! Ce s-a intamplat i-a uimit chiar si pe medici!

Tratamentele naturiste sunt deosebit de eficiente, mai ales in cazul cand imunoterapia nu are efecte satisfacatoare. Se urmareste remedierea sau atenuarea reactiilor alergice cauzate de unii agenti fizico-chimici alergizanti sau de unele alimente sau medicamente luate in exces.

In uz intern sunt recomandate:

– infuzia de trei-frati-patati (o lingurita herba uscata la 200 ml apa clocotita); dupa infuzare cinci minute se beau doua-trei cani pe zi, cu rezultate bune in alergiile manifestate prin urticarie. Se poate folosi si o infuzie concentrata (patru linguri herba la 250 ml apa fiarta), din care se ia cate o lingurita la intervale de trei ore.

– infuzie de urzica vie (trei lingurite frunze uscate la 500 ml apa clocotita); se acopera vasul 5 minute, se strecoara si se beau trei-patru ceaiuri calde pe zi.

– infuzie din coada-soricelului (o lingura flori uscate la 250 ml apa fiarta); se infuzeaza in vas acoperit timp de 10 minute si se beau doua cani pe zi.

– infuzie de turita mare (dintr-o lingura herba la 250 ml apa clocotita; dupa infuzare se beau doua-trei cani pe zi in alergiile cu prurit).

– infuzie de drobita (dintr-o lingura flori si frunze uscate la 250 ml apa fiarta; se infuzeaza 10 minute si se beau doua ceaiuri pe zi, cu 30 minute inainte de mese).

– decoct de iarba-mare (din trei linguri radacini uscate si macinate la o cana cu apa clocotita; se infuzeaza acoperit 15 minute, se strecoara si se iau trei-patru linguri pe zi in alergii cu eruptii ale pielii insotite de mancarimi).

Se pot folosi cu succes si ceaiuri cu amestec de plante dupa ce, in prealabil, s-a testat reactia individuala la fiecare specie.

– infuzie din amestec de trei-frati-patati (50 g), talpa-gastei (20 g), radacini de brusture (15 g), flori de coada-soricelului (10 g) si flori de lavanda (5 g); din amestec se ia o lingura la 250 ml apa clocotita, se infuzeaza acoperit 10-15 minute, se strecoara si se beau doua-trei ceaiuri pe zi, timp de o luna.

Citeste si:  Cel mai eficient remediu pentru rinita alergica – Iata cum se prepara infuzia de urzica!

– infuzie din amestec, in parti egale, cu rozmarin, busuioc, cimbru, anason si verbina; se ia o lingurita din amestec la 200 ml apa clocotita, se infuzeaza 15 minute si se beau cate doua ceaiuri pe zi.

– decoct din amestec cu trei-frati-patati (30 g), herba de papadie (20 g), radacini de papadie (20 g), radacini de cicoare (20 g) si flori de soc (10 g); se ia o lingura din amestec la 250 ml apa fiarta; dupa infuzare 15 minute se beau doua-trei ceaiuri calde pe zi pana la disparitia simptomelor de alergie.

In functie de natura reactiilor alergice se mai folosesc ceaiuri cu hamei, valeriana, macese, mesteacan, menta, isop, sapunarita, salvie, musetel si muguri de coacaz-negru.

In uz extern sunt recomandate:

– spalari cu infuzie concentrata din coada-calului, cretisoara, sanziene si margarete (in parti egale), din care se iau patru linguri la un litru apa clocotita; se infuzeaza 10 minute, se strecoara si se foloseste pe zonele cu urticarie si eczeme pe piele. Efecte rapide are si maceratul la rece cu nalba, care se incalzeste putin si se maseaza pe zonele afectate de mai multe ori pe zi. Tamponari si badijonari se pot face si cu tinctura in alcool 96% in care macereaza timp de 7-10 zile un amestec de trei-frati-patati, turita-mare, iarba-mare, menta, papadie si linarita.

– cataplasme cu foi de varza alba si cu cartofi rasi.

– bai de maini si picioare cu flori de tei, coada-soricelului, paducel, salvie, usturoi, rostopasca proaspata, grozama (Genista sagittalis), radacini de pir si crengi de mesteacan, cu efect de desensibilizare generala in alergii cutanate, respiratorii si digestive.

Citeste si:  In cazul in care esti vulnerabil in fata alergiilor, mare atentie in aceasta perioada! Acestea sunt cele mai importante masuri de precautie!

– bai generale cu infuzie concentrata dintr-un amestec de coada-calului, coada-soricelului, cretisoara, galbenele, nalba, sanziene si trifoi-rosu care se toarna in cada de baie.

– badijonari de trei-patru ori pe zi cu extract uleios de musetel, galbenele si coada-soricelului sau cu bitter suedez.

– tamponari cu ulei eteric de menta sau de lavanda (5 g in 100 ml alcool etilic 900), cu efecte imediate in prurit si eczeme.

– unguent de galbenele.

Apiterapia poate contribui la preintampinarea unor factori alergizanti printr-o cura de desensibilizare folosind polen uscat si macinat fin, amestecat cu zahar pudra si luat cu doua-trei luni inainte de inflorirea pomilor care produc alergii.

Regimul alimentar poate fi de un real folos daca se evita produsele alergenice si se renunta la mancaruri complicate, greu de digerat de un ficat lenes, trecand la o cura de sucuri si cruditati pe o durata de una-doua luni. Zilnic se pot consuma sucuri de morcov (300 ml/zi), tomate (200 ml/zi) si de cartofi (50 ml dimineata pe stomacul gol).

Necesarul zilnic de lichide se completeaza cu ceaiuri din fructe de catina, macese, paducel sau coji de mere, luate prin rotatie.

Sunt interzise: mezeluri, ciuperci, condimente iuti, peste congelat, oua, capsuni, fragi, ciocolata, inghetate.

Evitarea alergenilor, cea mai importanta masura

Regimul de viata impune evitarea contactului cu agenti alergizanti (chimici si fizici), cantitati mari de antibiotice si unele medicamente de sinteza, inclusiv cortizonul, care scade capacitatea de aparare impotriva infectiilor cronice.

In cazuri mai grave se recomanda schimbarea locului de munca, a profesiei si chiar a domiciliului.

In cursul zilei este benefic mersul cu picioarele goale prin iarba umeda si, eventual, doi kilometri de alergare in ritm constant, cu respiratie controlata numai pe nas.

Sursa: ziarullumina.ro

loading...
loading...
Spre TOP